Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

VIDEO Elena Lasconi, criticată dur de propria fiică: Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 noiembrie 2023

Elena Lasconi, primar al orașului Câmpulung Muscel și totodată deschizătoarea listei USR pentru alegerile europarlamentare, a fost criticată dur de propria fiică, după ce a anunțat că a votat „Da” la referendumul pentru familia tradițională desfășurat în anul 2018.

Elena Lasconi a fost întrebată în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă susţine căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

„Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a răspuns Elena Lasconi, care a adăugat că a participat la referendumul pentru familia tradiţională organizat în 2018 şi a votat „DA”.

Elena Lasconi a fost întrebată dacă acest răspuns nu va stârni critici în rândul votanţilor USR.

„Este treaba lor. Eu nu am nimic împotriva persoanelor de acelaşi sex, dar nu văd de ce aş milita pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex. Nu am nicio problemă cu relaţiile lor atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur”, a conchis Lasconi.

Fiica Elenei Lasconi: Nu o mai susțin pe mama din niciun punct de vedere

Un anunț care a stârnit numeroase controverse. Pe lângă criticile din interiorul USR, Elena Lasconi se confruntă acum și cu un atac venit de cine se aștepta mai puțin – fiica sa. Oana este rezidentă la Paris și susținătoare înfocată a comuniștilor, inclusiv a cauzei LGBT+, comunitate din care face parte.

„Am citit știrile de astăzi acum multe ore, însă sunt în continuare în șoc. Sunt absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat da la referendum pentru a susține așa-zisa familie tradițională dintre un bărbat și o femeie. Nu pot să descriu durerea pe care o simt. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată. Știu că nu era pasionată de subiectul pentru drepturi egale, dar sunt șocată că e preocupată de modificarea Constituției într-un mod jegos. Mă doare sufletul și inima, am palpitații. Sufăr foarte mult și nu îmi vine să cred, consider că dacă ești creștin și crezi în legea iubirii ar trebui să lupți pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să își aleagă calea și să își poate forma o viața fericită și liniștită. Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie și din acest motiv nu o mai susțin pe mama din niciun punct de vedere, din acest moment”, a transmis fiica Elenei Lasconi, într-un mesaj publicat pe contul său de Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Oana (Kandly) (@theonlyoana)

CITEȘTE ȘI: Ce a urmărit Elena Lasconi când a anunțat că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradițională

Comentarii