Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

VIDEO Cum arată Parcul Liniei din București / Noul termen de inaugurare, stabilit de Primăria Sectorului 6

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 16 mai 2023 Etichete: ,

Prima faza a Parcului Liniei, cuprinsă între Cora Lujerului și Gara Cotroceni, se apropie de finalizare, potrivit imaginilor surprinse din dronă de Ionuț Ivașca, pasionat de infrastructură. Conform informațiilor noastre, noul termen pentru inaugurare stabilit de Primăria Sectorului 6 este iunie 2023, asta deși primarul Ciprian Ciucu dădea asigurări că totul va fi gata de 1 mai.

Cu o lungime de 4,2 km, Parcul Liniei va fi cuprins între Bulevardul Doina Cornea și Valea Cascadelor. În prezent se lucrează doar pe porțiunea situată între Cora Lujerului și Gara Cotroceni, iar în perioada următoare ar urma să înceapă și cea între Gara Cotroceni și AFI.

Ce va cuprinde Parcul Liniei

Deși în tipul campaniei electorale Ciprian Ciucu promitea pentru această zonă doar câteva „amenajări minimale”, odată ajuns în fotoliul de primar ideile acestuia s-au schimbat, devenind tot mai mărețe. Prin urmare, Parcul Linei va include piste de biciclete, terenuri de baschet, skatepark, loc de joacă pentru copii, spațiu pentru câini, fântână drydeck, hamace, fotolii tip puf. Totodată, calea ferată va fi încadrată peisagistic și acoperită cu un deck de lemn.

De asemenea, arborii, arbuștii și plantele perene vor fi plantați pe o porțiune de 5.000 mp din suprafața parcului.

Firmele „de casă” ale ADP efectuează lucrărilor

Adevărate campioane la contracte cu Primăria Sectorului 6 în vremea administrației lui Gabriel Mutu, dar și după venirea lui Ciprian Ciucu, Garden Center, Cris Garden și Geca Impex vor efectua lucrările, alături de alte două firme – Ro-Verde Landscaping și DFS Center Grup -, în condițiile în care la licitația simplificată, lansată la începutul anului, asocierea formată din cele cinci firme a fost unicul ofertant.

Termenul de realizare a lucrărilor este de 12 luni iar perioada de garanție este de 24 luni. Valoarea contractului este de 13,5 milioane lei fără TVA.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW