Saturday, February 24, 2024
Jurnalism corect


VIDEO Carmen Iohannis a dansat pe ritmuri africane / Președintele a evitat invitația

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 17 noiembrie 2023 Etichete: ,

Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis, au vizitat joi o școală de fete din Kenya, unde au asistat la un program de dansuri tradiționale.

Invitată de una dintre tinere, Carmen Iohannis s-a alăturat dansului. În schimb, șeful statului a evitat, preferând să asiste de pe margine.

„Sunt foarte bucuros că am vizitat astăzi Liceul de Fete Uthiru din Kangemi Kenya și să inaugurăm donația efectuată prin programul nostru de Asistență pentru Dezvoltare. Vom continua să ne concentrăm pe implementarea proiectelor de bază, pentru educație incluzivă și calitativă”, a scris Klaus Iohannis, pe X, la finalul vizitei.

Următoarea destinație, Tanzania

După patru zile petrecute în Kenya, Klaus Iohannis și Carmen Iohannis au ajuns în Tanzania. Vineri, Klaus Iohannis va fi primit de omoloaga sa, Samia Suluhu Hassan, iar sâmbătă, cuplul prezidenţial va merge în Zanzibar, unde au programată şi o vizită în Stone Town, o atracţie turistică şi înscris în patrimoniul UNESCO.

Pe Aeroportul Internaţional „Julius Nyerere”, Klaus Iohannis a fost primit de Ministrul Resurselor Naturale şi Turismului, Angellah Kairuki.

Apoi, președintele va lăsa în urmă Oceanul Indian și va merge în Capul Verde, un arhipelag situat în Oceanul Atlantic. Ultima oprire va fi Senegalul, unde Iohannis are programată o vizită oficială.

CITEȘTE ȘI: Pe urmele președintelui. Ce atracții turistice oferă cele patru state africane în care merge Klaus Iohannis

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW