Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Victorie pentru Nicușor Dan. Daniel Băluță și-a retras oamenii din Piața Unirii

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 15 octombrie 2024

„Războiul” din Piața Unirii a ajuns la final. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că îi retrage pe angajații instituției pe care i-a trimis în Piața Unirii pentru a bloca dezafectarea șantierului Planșeului Unirii de către Primăria Capitalei.

„Sunt șocat de efectele generate de demersul legal de a pune în siguranță centrul Capitalei, care au condus, astă seară, la rănirea celor doi colegi de la Primăria Sectorului 4, loviți în timpul intervenției brutale, cu excavatoarele Primăriei Generale. Suntem alături de colegii răniți și de familiile lor. Pentru a pune în siguranță integritatea și viața angajaților Primăriei Sector 4, dar și a echipelor care lucrează la consolidarea planșeului peste râul Dâmbovița de la Piața Unirii, am decis retragerea de îndată a tuturor. Consider că violența nu are ce căuta într-o administrație de capitală europeană”, a anunțat Daniel Băluță.

Nicușor Dan: „Voi emite ca şi până acum, doar autorizaţii de construire în baza legii”

De cealaltă parte, primarul general, Nicușor Dan, a transmis că va continua demersurile pentru atestarea dreptului de proprietate a Municipiului Bucureşti asupra terenului.

„Daniel Băluţă retrage acum oamenii din amplasamentul ilegal al şantierului de la Parcul Unirii. Pentru revenirea la starea de legalitate, gardurile trebuie ridicate din teren care este proprietatea Municipiului Bucureşti. Vom continua toate demersurile pentru ca documentele care atestă dreptul de proprietate al PMB să fie fără echivoc. Totodată, reafirm că voi emite ca şi până acum, doar autorizaţii de construire în baza legii, cu toate avizele ataşate”, a scris, luni seară, pe Facebook, Nicuşor Dan.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii