Victorie pentru candidatul american la Conferința Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor
Doreen Bogdan-Martin, candidatul susținut de SUA pentru funcția de secretar general al Uniunii Internaționale a Comunicațiilor (ITU), a obținut joi, 29 septembrie, voturile celor mai mulți delegați prezenți la Conferința organizată la București, relatează Reuters.
Candidatul american a fost votat de 139 dintre cei 172 de delegați și l-a învins pe contracandidatul propus de Rusia, Rashid Ismailov.
„Am lucrat pentru acest moment mai mult de treizeci de ani”, a spus Doreen Bogdan-Martin, imediat după ce au fost anunțate rezultatele.
Este prima femeie care va conduce agenția Organizației Națiunilor Unite, înființată în 1865 și care are ca scop asigurarea comunicațiilor internaționale fără întrerupere pentru cetățeni și firme. Totodată, ITU elaborează standardele pentru noile tehnologii, inclusiv inteligența artificială.
Votul de la conferința care are loc la București a avut și o miză politică, întrucât statele occidentale l-au folosit drept test pentru a vedea câte țări susțin Federația Rusă.
Acuzații din partea Rusiei
Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a acuzat România că a încălcat Carta și Convenția ITU, după ce a retras vizele unor delegați ruși ce urmau să participe la conferința de la București.
Zakharova a mai acuzat că decizia României de a retrage vizele delegaților ruși ar reprezenta „o încercare de a preveni competiția corectă”, întrucât ar afecta șansele unui candidat rus de a obține o funcție de conducere în ITU.
În replică, Ministerul român de Externe a transmis că decizia de a retrage viza delegaților ruși a fost luată „pe considerente ce țin de securitatea națională”.
„S-a referit exclusiv la un număr de 14 jurnaliști ai Russia Today, care au fost abuziv notificați de către Federația Rusă ca oficiali aparținând Ministerului rus al Dezvoltării Digitale, Comunicațiilor și Mass-Media”, a explicat MAE, menționând că numărul total al delegației ruse era de 17 participanți.
Totodată, MAE a mai menționat că „nu au fost afectate în niciun fel participarea și interesele de reprezentare ale Federației Ruse”.
„Acuzația părții ruse conform căreia această măsură ar viza afectarea șanselor unui candidat rus de a fi ales într-o poziție de conducere în cadrul organizației fiind complet absurdă și vădit nefondată”, se mai arată în comunicatul citat.
Sursă foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Comentarii