Valul al cincilea face ravagii: 44 de decese și 8.600 de infectări, în ultimele 24 de ore
Situația epidemiologică din România se agravează de la o zi la alta, pe măsură ce varianta Omicron, rezistentă la două de vaccin, se transmite cu repeziciune. Autoritățile au raportat miercuri, 12 ianuarie, 8.600 de noi cazuri de COVID-19 și 44 de decese asociate bolii pentru ultimele 24 de ore.
Din totalul de 44 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.063, cu 40 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 417 persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 417 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 166 sunt minori, 160 fiind internați în secții, cu cinci mai puțin decât în ziua anterioară și șase la ATI, cu doi mai puțin decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.247.606 teste RT-PCR și 6.438.153 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.636 teste RT-PCR (10.995 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.641 la cerere) și 41.041 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 33.588 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.847 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.337 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/valul-al-cincilea-face-ravagii-44-de-decese-si-8-600-de-infectari-in-ultimele-24-de-ore/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/valul-al-cincilea-face-ravagii-44-de-decese-si-8-600-de-infectari-in-ultimele-24-de-ore/ […]