Vacanțe gratuite în Grecia: cine beneficiază de vouchere și care este valoarea lor
Grecia oferă compensații pentru turiștii evacuați în urma incendiilor din Rodos din anul trecut. Vor fi emise 25.000 de vouchere în valoare de până la 500 de euro pentru cei ale căror vacanțe au fost afectate de dezastrele naturale.
Eligibili sunt toți cei care și-au rezervat sejururile pe insulă în iulie 2023, cu condiția să fi fost cazați la hotel. Proprietățile închiriate nu sunt incluse în acest program.
Guvernul elen a stabilit două perioade pentru utilizarea vacanțelor gratuite: una până la sfârșitul lunii mai și cealaltă între 1 octombrie și 15 noiembrie.
Anul trecut, mii de turiști au fost evacuați din cauza incendiilor care au izbucnit pe insula Rodos, marcând cea mai amplă operațiune de evacuare din istoria Greciei.
Turiștii au fost nevoiți să își petreacă noaptea sub cerul liber, iar stațiunile cele mai afectate au fost Kiotari și Lindos. În cadrul celei mai ample operațiuni de evacuare din istoria Greciei, au fost evacuate numeroase sate, inclusiv Kiotari și Lindos. Oamenii au fost găzduiți în săli de sport, școli, pe feriboturi și în casele localnicilor. În același timp, autoritățile au transmis atunci mesaje de avertizare rezidenților și turiștilor din nordul insulei Corfu să își părăsească preventiv locuințele.
Toată țara s-a confruntat cu un cod roșu de caniculă și pericole de incendii în intervalul 20-27 iulie 2023. Incendii violente devastatoare au cuprins teritorii întinse din centrul țării, insulele Rodos și Corfu, zona din jurul capitalei Atena, insula Evia și regiunea Peloponez.
sursa foto: propertyguides.com
Comentarii