USR, ultimatum pentru refacerea coaliției: Așteptăm un semn, decizia e la PNL
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a declarat miercuri, 27 octombrie, la Parlament, că decizia pentru refacerea coaliției de dreapta aparține PNL și le-a cerut liberalilor să renunțe la negocierile cu PSD, pentru susținerea guvernului minoritar condus de Nicolae Ciucă.
„În momentul în care PNL va decide în forurile statutare că dorește refacerea coaliției și nu mai negociază cu PSD ne vom întâlni și ne vom așeza la masă să vedem cum refacem coaliția(…)PNL trebuie să decidă, ori USR ori PSD. Așteptăm un semn, decizia e la PNL, dar trebuie să fie o decizie clară, asumată”, a explicat Ionuț Moșteanu, într-o declarație de presă susținută la Parlament.
Moșteanu a precizat că refacerea coaliției de guvernare nu s-ar putea întâmpla până sâmbătă, când expiră termenul de 10 zile prevăzut de Constituție, până la care Nicolae Ciucă ar trebui să vină în Parlament cu o propunere de guvern.
„E nevoie de o negociere în tihnă pentru a așeza prioritățile, așa cum a spus și Dacian Cioloș. E nevoie să stabilim un calendar de reforme, să stabilim modul de funcționare în coaliție(…)Lucrurile importante merg înainte în Parlament și arătăm că suntem parteneri loiali românilor”, a adăugat purtătorul de cuvânt al USR.
Întrebat dacă Nicolae Ciucă ar trebui să își depună mandatul, liderul deputaților USR a refuzat să ofere un răspuns clar.
„Cu siguranță nu se poate reface o coaliție în 2 zile (n.r. până expiră termenul menționat), sunt mai multe variante”, a spus Moșteanu.
Sursă foto:Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] USR, ultimatum pentru refacerea coaliției: Așteptăm un semn, decizia e la PNL […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/usr-ultimatum-pentru-refacerea-coalitiei-asteptam-un-semn-decizia-e-la-pnl/ […]