Saturday, November 2, 2024
Jurnalism corect


USR-PLUS: 36 de candidați pentru funcția de Guvernator al Deltei Dunării / Lista scurtă va fi publicată pe 26 aprilie

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 2 aprilie 2021

USR-PLUS transmite că au fost înregistrate 36 de candidaturi pentru funcția de Guvernator al Deltei Dunării, urmând ca pe 26 aprilie să fie prezentată lista scurtă de candidați către reprezentanții Alianței.

Dintre cei 36 de candidați, 15 vor fi aleși pentru a merge în faza de interviuri.

Procesul de selecție, derulat de echipele Stein & Partner și Hart Consulting, conține mai multe etape, inclusiv aplicarea testului Hogan pentru candidații care trec de etapa de interviu. Instrumentul de evaluare a personalității Hogan Assessments este considerat de către specialiștii în psihologia organizațională și resurse umane ca fiind una dintre cele mai prestigioase metode pentru a prezice succesul ocupațional în roluri cheie, precum cele de management”, potrivit unui comunicat transmis de Alianța USR-PLUS.

Copreședinții USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, dar și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, vor alege candidații de pe lista scurtă ce vor participa la ultima probă, cea a interviurilor finale.

Procesul de selecție pentru funcția de Guvernator al ARBDD a început pe 4 februarie și primul pas l-a reprezentat constituirea unui Consiliu Consultativ, condus de expertul în Project Management George Leca și format din cele mai importante organizații non-guvernamentale, instituții publice, entități care acționează în Deltă – asociații de pescari, asociații de protecția mediului, colectivități locale”, arată sursa citată.

Consiliul Consultativ a definit noul mandat de management al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, dar și elementele de competență pe care viitorul guvernator numit de USR-PLUS va trebui să le îndeplinească.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: USR-PLUS promite un proces de selecție „deschis și transparent” pentru postul de guvernator al Deltei Dunării / Dan Barna: L-am gândit pentru a evita greșelile din ultimii 30 de ani

Mită de 1 milion de euro pentru funcția de guvernator

În trecut, funcția a intrat în atenția presei prin prisma unui scandal de corupție în care au fost implicați Bogdan Olteanu, Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Mihaiu și Călin Popescu Tăriceanu.

Concret, potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori, în perioada iulie-noiembrie 2008, Bogdan Olteanu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a cerut și a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (SOV) suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, în schimbul numirii lui lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunerii.

Fostul șef al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW