Ungaria impune noi restricții pentru străinii care vin zone galbene și roșii de risc epidemic
Șeful de cabinet al premierului Viktor Orban a anunțat că, începând de miercuri, Ungaria a introdus noi restricții și reguli pentru cetățenii care trec vama.
De miercuri, cetăţenii unguri care revin Ungaria din țări aflate în zona roșie sau galbenă vor fi obligaţi să se supună unor controale medicale la graniţă şi să intre în carantină, informează Reuters şi Magyar Hirlap.
Gergely Gulyas a explicat că acelaşi reguli se aplică şi în cazul străinilor care vin din ţări aflate în zona galbenă de risc.
Străinii care au călătorit în zone roșii nu vor avea voie să intre pe teritoriul Ungariei.
Astfel, toți străinii care vin zone galbene de risc în Ungaria vor fi nevoiți să stea în carantină, iar la sfârșitul acestei perioade să fie testați negativ de două ori pentru coronavirus
în timp ce intrarea cetăţenilor străini venind din ţări „roşii” va fi interzisă.
Țările incluse în zona roșie în acest moment sunt Albania, Bosnia-Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Ucraina.
În zona galbenă se înscriu în prezent Bulgaria, Portugalia, Suedia, Marea Britanie şi România.
sursa foto: kafkadesk.org
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/ungaria-impune-noi-restrictii-pentru-romani-in-contextul-cresterii-numarului-de-cazuri-de-covid-19/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/ungaria-impune-noi-restrictii-pentru-romani-in-contextul-cresterii-numarului-de-cazuri-de-covid-19/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 61449 additional Info on that Topic: mainnews.ro/ungaria-impune-noi-restrictii-pentru-romani-in-contextul-cresterii-numarului-de-cazuri-de-covid-19/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 80769 additional Info on that Topic: mainnews.ro/ungaria-impune-noi-restrictii-pentru-romani-in-contextul-cresterii-numarului-de-cazuri-de-covid-19/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/ungaria-impune-noi-restrictii-pentru-romani-in-contextul-cresterii-numarului-de-cazuri-de-covid-19/ […]