Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Un ofițer SRI, prins în flagrant de DNA în timp ce primea mită

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 22 august 2022

Bogdan Popescu, ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (Direcția Regională de Informații Dobrogea), a fost plasat sub control judiciar pentru 60 zile de Direcția Națională Anticorupție, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 2.500 euro sub formă de mită. 

Conform procurorilor, pe data de 9 august, Popescu i-ar fi pretins unei persoane, martor în dosar, suma de 2.500 de euro, lăsând de înțeles că are influență asupra unor funcționari din cadrul SRI, astfel încât aceștia să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu și care l-ar fi vizat pe denunțător. 

Potrivit DNA, ofițerul SRI a fost prins în flagrant vineri, 19 august, în timp ce primea cei 2.500 de euro sub formă de mită.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Popescu trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte la parchet ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliție, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, să nu ia legătura, direct sau indirect, și să nu comunice pe nicio cale cu persoanele implicate. 

În această cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW