Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Un ministru extremist din Israel îndeamnă palestinienii din Gaza să emigreze voluntar

By news.ro , in Stirile zilei , at 14 noiembrie 2023 Etichete: , ,

Un membru important al guvernului de extremă dreapta al premierului israelian Benjamin Netanyahu, ministrul de finanţe Bezalel Smotrich, a declarat marţi că Fâşia Gaza nu va putea supravieţui ca entitate independentă şi ar fi mai bine ca palestinienii de acolo să plece în alte ţări, relatează Reuters.

Bezalel Smotrich, care conduce unul dintre partidele naţionaliste religioase din coaliţia lui Netanyahu, a declarat că el susţine apelul lansat de doi membri ai parlamentului israelian care au scris într-un editorial în The Wall Street Journal că ţările occidentale ar trebui să accepte familiile din Gaza care şi-au exprimat dorinţa de a se reloca.

„Salut iniţiativa emigrării voluntare a arabilor din Gaza în ţări din întreaga lume”, a declarat Smotrich într-un comunicat. „Aceasta este soluţia umanitară corectă pentru locuitorii din Gaza şi din întreaga regiune, după 75 de ani de strămutare, sărăcie şi pericol”, a spus ministrul israelian.

Comentariile sale subliniază temerile unei mari părţi a lumii arabe că Israelul doreşte să îi alunge pe palestinieni de pe pământul pe care ei şi-ar dori să-şi construiască un viitor stat, repetând deposedarea în masă a palestinienilor atunci când Israelul a fost creat în 1948.

Smotrich a declarat că o zonă atât de mică precum Fâşia Gaza, fără resurse naturale, nu poate supravieţui singură şi a adăugat: „Statul Israel nu va mai putea accepta existenţa unei entităţi independente în Gaza”.

Palestinienii şi liderii ţărilor arabe au acuzat Israelul că urmăreşte o nouă „Nakba” (catastrofă), numele dat strămutării a sute de mii de palestinieni care au fugit sau au fost alungaţi din casele lor în urma războiului din 1948 care a însoţit înfiinţarea statului Israel. Cei mai mulţi au ajuns în statele arabe vecine, iar liderii arabi au declarat că orice măsură de strămutare a palestinienilor în zilele noastre ar fi inacceptabilă.

După atacul din 7 octombrie al Hamas, armata israeliană a lansat în Gaza o serie de lovituri de represalii şi le-a spus locuitorilor din nordul Gaza să îşi părăsească locuinţele şi să se îndrepte spre sudul Fâşiei, unde, potrivit acesteia, vor fi mai în siguranţă. Armata a precizat că palestnienii se vor putea întoarce după ce situaţia se va stabiliza.

Israelul şi-a retras armata şi coloniştii din Gaza în 2005, după o ocupaţie de 38 de ani, iar premierul Netanyahu a declarat că nu intenţionează să menţină din nou o prezenţă permanentă, dar va menţine controlul de securitate pentru o perioadă nedeterminată. Cu toate acestea, nu a existat prea multă claritate cu privire la intenţiile Israelului pe termen lung, iar ţări precum Statele Unite au declarat că Gaza ar trebui să fie guvernată de palestinieni.

FOTO: twitter

Comentarii