Un copil de 6 ani a murit, după ce a fost sfâșiat de maidanezi
Un copil în vârstă de 6 ani și-a pierdut viața luni, 13 decembrie, după ce a fost sfâșiat de șase câini maidanezi în localitatea Albești din județul Constanța.
„Astăzi, în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 6 ani, ar fi fost mușcat de către un câine. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine fără stăpân. La fața locului a ajuns și un echipaj al ambulanței, care, din nefericire, a constatat decesul copilului. Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește”, se arată în comunicatul Poliției.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate cercetări cu privire la stabilirea tutor împrejurărilor care au condus la acest eveniment nefericit.
Primarul: Nu sunt maidanezi
Într-o declarație acordată Mainnews.ro, primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan, a susținut că patrupezii ar aparține unor localnici.
„Un copil de 6 ani a fost mușcat de un câine. A venit de la școală, a ieșit în stradă iar acolo l-au atacat câinii vecinilor. Nu sunt maidanezi. Suntem cu o firmă de ecarisaj, să-i identificăm. Poliția va cerceta”, a afirmat Gheorghe Moldovan.
Întrebat dacă în are probleme în localitate cu câinii fără stăpân, Gheorghe Moldovan s-a lăudat ca întreprins acțiuni pentru a rezolva situația.
„Mai sunt probleme, dar noi am avut cinci acțiuni de castrare a câinilor maidanezi. Au venit o echipă de 5-6 medici și am castrat foarte mulți câini și pisici. Cei care nu au avut stăpân și nici nu au fost adoptați au fost luați de o firmă de ecarisaj”, a mai declarat primarul.
Localnicii s-au revoltat
În schimb, localnicii sunt de cu totul altă părere. Revoltați se tragedia petrecută, oamenii susțin că în localitate s-ar afla foarte mulți câini fără stăpân extrem de periculoși.
„E plin de câini. Am făcut de două ori reclamații. Valea asta e plină (n.r. – de câini). Nu poți să treci”, a afirmat unul dintre localnici.
Mama copilului: Din curte l-au luat
Tragedia va lăsa urme adânci în rândul familiei, în special mamei care și-a văzut fiul de 6 ani pierzându-și viața în colții fiarelor, conform declarației sale, chiar în curtea locuinței.
„Nu era pe stradă, a cerut să meargă până la baie afară, în curte. Soția când a auzit câinii a trimis băiatul cel mare să vadă ce se întâmplă. A venit ‘mami fugi repede ca câinii îl trag pe Marius spre strada, e plin de sânge’. Trăgeau de el, intraseră în curte, din curte l-au luat. Erau mai mulți”, a afirmat mama copilului.
A fost nevoie să moară un copil pentru a curăța Bucureștiul de câini
În anul 2013 cazul lui Ionuț Anghel, în vârstă de 4 ani, a mișcat o țară întreagă. Copilul și-a pierdut viața în mod tragic, după ce a fost sfâșiat de o haită de câini în apropierea Parcului Tei din București, după ce a fost pierdut pentru câteva clipe din vedere de bunică.
Administratorul Tei Rezidential, compania deținută de ADP Sector 2, cea care avea îngrijire câinii a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Instanța l-a obligat pe administrator, dar și Firma Tei Rezidențial, la plata a câte 300.000 lei drept amendă penală, dar și daune morale familiei Anghel.
La acea vremea, pe străzile Capitalei erau peste 60.000 de câini fără stăpân, care aveau să fie strânși de autoritățile locale datorită presiunii publice.
Sursa foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
Comentarii
[…] Un copil de 6 ani a murit, după ce a fost sfâșiat de maidanezi […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/un-copil-de-6-ani-a-murit-dupa-ce-a-fost-sfasiat-de-maidanezi/ […]