Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Un bebeluș de 7 luni diagnosticat cu rujeolă a murit / Este primul deces de la declararea epidemiei

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 12 decembrie 2023

Un bebeluș de șapte luni diagnosticat cu rujeolă a decedat marți, 12 decembrie, în județul Brașov, a transmis Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Ministerul Sănătății a declarat în urmă cu o săptămână epidemie de rujeolă la nivel național.

„În cadrul actualei epidemii de rujeolă din România a fost raportat 1 deces din cauza rujeolei la un copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) din jud. Braşov, contact cu fratele în vârstă de 3 ani, nevaccinat antirujeolic”, a transmis INSP.

Conform datelor INSP, anul acesta în România au fost înregistrate 2.010 cazuri de rujeolă, cele mai multe în judeţul Mureş, unde sunt înregistrate 628 de cazuri. Pe locul al doilea se află judeţul Braşov, cu 344 de cazuri.

Sursa foto: unsplash.com

Comentarii