Un bărbat din Vaslui a încercat să se sinucidă, împușcându-se în cap cu un asomator
Un bărbat din Vaslui a încercat să se sinucidă sâmbătă după-amiază, împușcându-se în cap cu un asomator. Acesta a fost grav rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui a fost alertat sâmbătă după-amiază că un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost găsit împușcat în cap. Acesta a folosit un asomator pentru a-și pune capăt zilelor.
„Victima a predată la Spitalul Judeţean Vaslui cu plagă penetrantă craniană. Este conştient dar cu deficit motor hemicorp stâng”, a precizat SAJ Vaslui.
Incidentul de astăzi este al doilea în doar două zile în Moldova. Vineri, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Poiana Teiului, județul Neamț, a încercat să-și ia viața folosind un dispozitiv de asomare cu capse pentru animale. Astfel de echipamente sunt clasificate drept arme neletale cu scopul de a asomă animalele și pot fi achiziționate de orice persoană majoră în România.
Autoritățile aduc în atenție importanța utilizării corecte a acestui dispozitiv, subliniind că acesta poate fi utilizat conform legii exclusiv în scopul pentru care este destinat, adică pentru asomarea animalelor. Totodată, este esențial ca aceste echipamente să fie manevrate într-un mod care să prevină orice vătămare corporală a persoanelor.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii