Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Un bărbat din Iași a sunat de 15.000 de ori la 112. Alte 1,5 milioane de apeluri la linia de urgență au fost false

By Redactia , in Stirile zilei , at 14 septembrie 2024

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat că, anul acesta, s-au primit peste 1,5 milioane de apeluri la 112 care au fost realizate de persoane care fie au sunat din greşeală, fie au tăcut, fie au jignit operatorii. Totodată, o persoană din Iaşi a apelat în mod abuziv numărul 112 de peste 15.000 de ori, în ultimele opt luni.

Un raport al STS a relevat că peste 1,5 milioane dintre apelurile făcute, anul acesta, la linia de urgență, au fost false. Cei mai mulți dintre apelanți au format numărul din greșeală, dar au fost și multe situații în care cei care au telefonat fie au tăcut, fie au jignit operatorii.

Conform sursei citate, recordul absolut de apeluri false este deținut de o persoană din Iași care, în decursul a opt luni, a sunat, în mod abuziv, de numai puțin de 15.000 de ori.

Conform STS, apelurile false reprezintă mai mult de jumătate din cele aproximativ 2,7 milioane de apeluri non-urgente recepționate în această perioadă. Mai multe detalii, pe Gândul.ro.

Comentarii