Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UPDATE Doi deputați și-au anunțat demisia din USR și s-au alăturat REPER / Andrei Lupu: Partidul a devenit un spațiu al conflictului permanent

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 27 iunie 2022

UPDATE Lista deputaților USR care au demisionat din partid pentru a se alătura partidului REPER, fondat de Dacian Cioloș, continuă să crească. Ultimul parlamentar care a anunțat o decizie în acest sens este Simina Tulbure, deputat de diaspora.

Mă alătur REPER pentru că astfel consider că pot contribui în mod real la o Românie unde cetățenii nu au doar voci, dar pot deveni o voce, în care femeile sunt aplaudate pentru că sunt apreciate, nu pentru a fi intimidate, iar tinerii sunt băgați în seamă pentru a face, împreună cu cei care au experiență, reforme pe bune. O Românie care nu își alungă cetățenii, ci îmbrățișează Diaspora”, a transmis deputatul de diaspora.

Simina Tulbure susține că organizația politică de tineret a REPER va schimba radical „modul în care politicul se raportează la tineri”.

Aceștia sunt un adevărat reper pentru mine ca deputată în pragul vârstei de 30 de ani. Tinerețea nu trebuie irosită, ci investită judicios, susținută și nu înfrânată”, a adăugat parlamentarul.

Știrea inițială

Un alt deputat care a intrat în Parlament pe listele Uniunii Salvați România a anunțat luni, 27 iunie, că și-a dat demisia din partid. Este vorba de Andrei Lupu, fostul președinte al Filialei Prahova, ce a precizat că se va înscrie în partidul REPER, fondat de Dacian Cioloș.

O mână de oameni în care ar fi trebuit să credem și care ar fi trebuit să reprezinte un deziderat pentru politica românească au ales meschinăria politicii dâmbovițene și toxicitatea confruntării permanente. Lipsa de eleganță, de încredere în negocierea politică și incapacitatea de a accepta alte opinii decât cele proprii au transformat o idee politică minunată, așa cum a fost USR, într-o organizație profund disfuncțională”, a scris Andrei Lupu, luni, pe Facebook.

Deputatul a menționat că USR „a devenit un spațiu al conflictului permanent”, în care „luptele dintre facțiuni ocupă toată activitatea partidului”.

Promovarea unor politici publice sau mesaje politice a ajuns să fie asumată mai degrabă de către consilieri angajați, în timp ce mare parte dintre aleși sunt prinși în dispute interne. Nu am fost ales de cetățeni pentru asta. Dimpotrivă, misiunea mea, ca membru al Parlamentului, este una constructivă, de a promova idei și proiecte care să devină realitate”, a adăugat deputatul.

Andrei Lupu se alătură, astfel, foștilor parlamentari USR, printre care se numără Cristina Rizea, Lorand Sas sau Cosmin Poteraș, care și-au dat demisia din partid și au anunțat că se vor alătura partidului înființat de Dacian Cioloș, Ramona Strugariu, Alin Mituță, Dragoș Tudorache și Dragoș Pîslaru – REPER.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on on that Topic: mainnews.ro/un-alt-deputat-a-anuntat-ca-si-a-dat-demisia-din-usr-a-devenit-un-spatiu-al-conflictului-permanent-andrei-lupu-se-va-alatura-partidului-reper/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *