UE va primi 300 de milioane de doze din vaccinul dezvoltat de Pfizer / CE a aprobat contractul
Comisia Europeană (CE) a anunțat, miercuri, că a fost aprobat un contract cu laboratoarele Pfizer și BioNTech pentru a achiziționa peste 300 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19. Primele doze ar putea fi livrate până la finalul anului 2020, relatează AFP.
Cele două laboratoare au anunțat luni că vaccinul anti-COVID pe care l-au dezvoltat ar avea o eficiență de 90%.
„Comisia a lucrat la constituirea unui portofoliu diversificat de potenţiale vaccinuri care au la bază diverse tehnologii”, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al CE.
Acesta a mai precizat că livrările vor avea loc după ce vaccinul își va dovedi „siguranța și eficiența”.
Este al patrulea contract de acest tip semnat de UE. Celelalte trei contracte de precomandă a unor eventuale vaccinuri au fost semnate cu AstraZeneca și Johnson & Johnson – 400 de milioane de doze fiecare și Sanofi-GSK – 300 de milioane de doze.
În plus, UE continuă negocierile cu Moderna, CureVac și Novavax.
Sursă foto: Inquam Photos / Alexandru Prepel



