Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UE nu va achita fonduri Ungariei, până nu vor fi îndeplinite toate cerinţele

By news.ro , in Stirile zilei , at 22 noiembrie 2023 Etichete: , ,

Comisia Europeană nu poate plăti niciun fel de fonduri către Ungaria, până când guvernul maghiar nu va îndeplini toate cerinţele şi nu va remedia deficienţele, a declarat Didier Reynders, comisarul pentru justiţie al Comisiei Europene, marţi, la Strasbourg, conform MTI. “Birocraţii pro-război de la Bruxelles trebuie goniţi”, iar în loc de o politică de “mângâiat pe creştet migranţii”, frontierele externe ale UE trebuie protejate împotriva migranţilor ilegali, a punctat Tamás Deutsch, europarlamentar FIDESZ, adăugând că Ungaria respinge şi “nebunia ideologică de gen” a celor de la Bruxelles.

La dezbaterea intitulată “Periclitarea continuă a statului de drept şi a independenţei justiţiei, precum şi neîndeplinirea condiţiilor pentru finanţări UE de către Ungaria”, care avut loc în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului European, Didier Reynders a subliniat că în Ungaria se află în curs de implementare mai multe reforme, printre care şi măsuri în domeniul sistemului judiciar.

Ungaria a făcut deja foarte multe, însă anumite probleme sunt în continuare nerezolvate, a adăugat comisarul. Există minusuri în privinţa independenţei justiţiei, drepturilor minorităţilor sexuale, legii protecţiei copilului şi legislaţiei care garantează libertatea academică, a specificat Reynders

”Consiliul Uniunii Europene a interzis crearea unui nou angajament legal cu fundaţiile nonprofit pentru implementarea oricărui program european, întrucât există riscul apariţiei unor conflicte de interese în ceea ce priveşte managementul acestora”, a declarat Johannes Hahn, comisarul responsabil de buget.

Comisarul a spus că în Ungaria au avut loc schimbări, însă măsurile luate până acum nu sunt suficiente.

Comisia Europeană trebuie să accepte până în 15 decembrie evaluarea situaţiei privind rezolvarea parţială sau integrală a problemelor de către Ungaria, iar după întreprinderea mai multor paşi suplimentari, are posibilitatea de a anula restricţiile, a relatat comisarul UE.

În discursul susţinut, Tamás Deutsch, şeful delegaţiei Fidesz în Parlamentul European (PE), a spus că “obsesia” PE este ca prin atacuri politice să îi ajute în Ungaria pe cei care au aceleaşi principii ca ei, “stânga maghiară a dolarilor”. Este un joc de putere murdar, sunt concentrate atacuri la independenţa Ungariei, iar între timp, “pălăvrăgesc” într-una despre statul de drept, a spus politicianul Fidesz.

“Indiferent de tertipurile la care apelează, noi nu vom dansa aşa cum se cântă la Bruxelles! Ne vom proteja suveranitatea naţională”, a afirmat Tamás Deutsch.

Şeful delegaţiei Fidesz a declarat, de asemenea, că “birocraţii pro-război de la Bruxelles trebuie goniţi”. În loc de o politică de “mângâiat pe creştet migranţii”, frontierele externe ale UE trebuie protejate împotriva migranţilor ilegali, a punctat Tamás Deutsch, adăugând că Ungaria respinge şi “nebunia ideologică de gen” a celor de la Bruxelles.

Kinga Gál, europarlamentar Fidesz, a spus că dezbaterea PE de la Strasbourg este un alt episod al telenovelei anti-Ungaria, care nu are credibilitate şi care nu conţine nici măcar frânturi de fapte şi adevăruri.

Dezbaterea este un şantaj politic pentru a forţa Ungaria să îngenuncheze – pentru că este pro-pace, pentru că se opune migraţiei ilegale şi pentru că protejează copiii faţă de ideologia de gen, a spus Kinga Gál.

În discursul susţinut, Sándor Rónai, deputat PE al partidului de opoziţie din Ungaria Coaliţia Democrată (DK), a spus că în Ungaria nu s-a schimbat nimic, Ungaria nu vrea să îndeplinească cererile Comisiei Europene. Viktor Orbán nu se poate schimba şi nu vrea schimbare, pentru că asta ar duce la pierderea puterii sale, a subliniat politicianul maghiar de opoziţie.

În discursul susţinut, Katalin Cseh, deputat PE a Mişcării Momentum, a declarat că nu trebuie cedat niciunui şantaj, suspendarea plăţii fondurilor ar trebui să fie minimum-ul pe care guvernul Orbán îl poate face, fără nicio condiţie. Comitetul UE trebuie să evalueze dacă în spatele măsurilor luate există într-adevăr o voinţă politică de schimbare. Dacă se cedează la şantaj, şantajul va continua din partea lor, a mai spus Katalin Cseh.

FOTO: pixabay

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW