Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


UE condamnă atacurile din Israel/Reacția liderilor europeni

By news.ro , in Stirile zilei , at 7 octombrie 2023 Etichete: , , , , ,

Uniunea Europeană condamnă „fără echivoc” atacurile Hamas şi îşi exprimă „solidaritatea cu Israelul”, a declarat sâmbătă şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, scrie AFP.

„Urmărim cu angoasă ştirile din Israel. Condamnăm fără echivoc atacurile Hamas. Aceste violenţe îngrozitoare trebuie să înceteze imediat. Terorismul şi violenţa nu rezolvă nimic”, a declarat el într-un mesaj pe X (fostul Twitter). UE îşi exprimă solidaritatea cu Israelul în aceste momente dificile”, a adăugat el.

Condamn cu fermitate atacurile nediscriminatorii lansate în această dimineaţă împotriva Israelului şi a poporului său, care au provocat teroare şi violenţă asupra unor cetăţeni nevinovaţi”, a declarat în această dimineaţă preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Acesta a adăugat: „Uniunea Europeană este alături de poporul israelian în aceste momente teribile”.

Germania „condamnă cu fermitate atacurile teroriste din Gaza împotriva Israelului”, a reacţionat sâmbătă dimineaţă ministrul german de Externe Annalena Baerbock, după ce au fost lansate sute de rachete.

„Israelulare toată solidaritatea noastră” şi „dreptul, garantat de dreptul internaţional, de a se apăra împotriva terorismului”, a adăugat şefa diplomaţiei germane pe X (ex-Twitter), în timp ce armata israeliană a început să efectueze lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza.

Reacția Franței

Franţa condamnă „în termenii cei mai fermi posibile atacurile teroriste în curs de desfăşurare împotriva Israelului şi a populaţiei sale”, în urma tirurilor de sute de rachete asupra Israelului din Fâşia Gaza, a declarat sâmbătă Ministerul francez de Externe.

„Franţa îşi exprimă întreaga solidaritate cu Israelul şi cu victimele acestor atacuri. Ea îşi reafirmă respingerea absolută a terorismului şi angajamentul său faţă de securitatea Israelului”, a adăugat ministerul francez.

Italia „susţine dreptul Israelului de a se apăra” împotriva „atacului brutal care are loc în Israel”, a declarat guvernul într-un comunicat, după ce Hamas a lansat sâmbătă sute de rachete din Fâşia Gaza.

Roma „condamnă în termenii cei mai fermi teroarea şi violenţa care sunt comise împotriva civililor nevinovaţi”. „Teroarea nu va învinge niciodată. Susţinem dreptul Israelului de a se apăra”, conchide comunicatul.

 

Comentarii