Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UDMR nu este de acord cu propunerile fiscale propuse de Guvern/Ciolacu: Nu avem un „nu” hotărât

By news.ro , in Politic , at 19 septembrie 2023 Etichete: ,

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după discuţiile purtate marţi la Parlament cu grupurile parlamentare ale UDMR şi minorităţi pe tema susţinerii măsurilor fiscale pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Legislativ, că „până acum nu avem un «nu» hotărât” şi „nu au fost amendamente impuse”.

„A fost o informare, nu avem înţelegeri. Am stat cu grupurile de vorbă şi urmează să decidem”, a afirmat Marcel Ciolacu, chestionat marţi la Parlament dacă s-a înţeles cu grupurile parlamentare, inclusiv al UDMR, asupra proiectului privind măsurile fiscale pe care îşi va asuma răspunderea Guvernul.

Întrebat dacă parlamentarii i-au transmis că ar fi dispuşi să susţină aceste noi măsuri fiscale, premierul a răspuns: „Până acum nu avem un «nu» hotărât. Nu au fost amendamente impuse”.

Proiectul de lege privind noile măsuri fiscale, pentru care Guvernul ar urma să îşi asume răspunderea în Parlament, prevede impozit pe cifra de afaceri, impozit suplimentar de 1% pentru instituţiile de credit, eliminarea unor facilităţi pentru angajaţii din IT şi construcţii, reducerea numărului total de funcţii de conducere, condiţionează acordarea voucherelor de vacanţă de nivelul salariului, limitează nivelul sporurilor.

De asemenea, proiectul Executivului majorează acciza la alcool şi tutun şi instituie impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare. Documentul a fost făcut public, marţi dimineaţă, de Ministerul Finanţelor.

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat marţi, după discuţia cu premierul Marcel Ciolacu pe pachetul de măsuri fiscale că „trebuie să ţinem cont de principiul autonomiei locale”. „Nu poţi să intervii de la nivel central să spui ce au voie să facă autorităţile locale şi ce nu au voie să facă, cât trebuie să cheltuie pe cultură, pe sport, pe religie şi aşa mai departe. Deci nu se poate accepta. Acel procent de 2,5% trebuie să dispară din proiect”, a spus liderul UDMR. El a mai precizat s că „instituţiile de cultură trebuie exceptate de la comasare când sunt mai puţin de 50 de posturi.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Citește și:  Impactul modificărilor cotelor TVA asupra economiei/Analist: Creșterea de taxe se va întoarce împotriva statului

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW