Monday, May 23, 2022
Jurnalism corect


Ludovic Orban, către delegații prezenți la Congres: Vă îndemn să votați nu cu cel care a provocat criza, ci cu cel care are puterea să soluționeze criza

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 25 septembrie 2021

În discursul în care și-a prezentat moțiune de candidatură pentru un nou mandat de președinte al PNL, Ludovic Orban a încercat să le explice delegaților prezenți că singura variantă pentru menținerea la putere este refacerea coaliției de guvernare, fără Florin Cîțu premier, condiția pusă de USR PLUS. 

Cele mai importante declarații făcute de Ludovic Orban: 

– Îmi cer scuze în numele celor care l-au huiduit pe Florin Cîțu.

– Mă deranjează că Florin Cîțu a spus că toate deciziile le va lua împreună cu dumneavoastră, ca și cum eu nu aș fi consultat PNL. Mă îndoiesc. Nu-mi aduc aminte să fi consultat pe cineva Florin Cîțu când mi-a dat afară consilierii, membrii PNL. Nu-mi aduc aminte să fi consultat pe cineva când l-a demis pe Alexandru Nazare. Nu-mi aduc aminte să fi consultat PNL când a luat decizia care a creat criza politică.

– Este vreun liberal cu capul pe umeri care să susțină să batem iar palma cu PSD. Dacă susține cineva să o spună direct, că negocieri pe sub masă s-au făcut.

– Trebuie să refacem coaliția de guvernare. Cum ne vom prezenta în fața partenerilor noștri dacă va câștiga cel care a provocat criza?

– Niciodată nu a existat un premier care să aibă o cotă de încredere atât de joasă.

– Președintele PNL trebuie să fie un bun creștin, care își iubește semenii.

– PNL este un partid democratic. Fiecare membru are dreptul la opinie.

– Am fost un garant al unității PNL.

– PNL nu își poate inventa acum doctrina.

– Vă îndemn să votați nu cu cel care a provocat criza, ci cu cel care are puterea să soluționeze criza.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW