Ucraina va impune stare de urgență și le cere cetățenilor săi să părăsească Rusia imediat
Ucraina va impune miercuri, 23 februarie, după ce Parlamentul va aproba cererea Consiliului de Securitate și Apărare Națională, o stare de urgență la nivel național, pe fondul temerilor că Rusia se pregătește pentru o invazie a țării. Starea de urgență va include măsuri de securitate și inspecții suplimentare.
„În toate teritoriile țării noastre, cu excepția regiunilor Donețk și Lugansk [care sunt desemnate ca zonă de război], va fi impusă starea de urgență”, a declarat Oleksiy Danilov, șeful securității naționale a Ucrainei, în timpul unui briefing după ce Consiliul de Securitate Națională și Apărare a aprobat decizia.
Măsura urmează să fie confirmată printr-un vot parlamentar în cursul zilei de miercuri, notează Financial Times.
„În regiunile Donețk și Lugansk există un regim separat… care, din păcate, este în vigoare din 2014”, când Rusia a anexat peninsula Crimeea și a întreținut un război separatist în regiunile estice, a adăugat Danilov.
Cu excepția legii marțiale, care ar permite armatei conduse de președintele Volodimir Zelenski să ia toate deciziile, starea de urgență permite ca măsurile să fie puse în aplicare de comisii speciale compuse din guvernul central și autoritățile regionale.
Danilov a punctat că astfel de măsuri ar include „consolidarea securității locurilor publice și a locațiilor care sunt critice pentru public”.
„Acest lucru poate include restricții privind circulația mijloacelor de transport, inspecții suplimentare ale mijloacelor de transport. Acest lucru poate include inspecții ale documentelor persoanelor fizice”, a explicat Danilov.
Potrivit acestuia, măsurile vor fi aplicate într-un mod calibrat, cu restricții și inspecții mai stricte implementate în zonele de la granița cu Rusia și Belarus, precum și în Crimeea ocupată și în regiunile estice separatiste.
„Cetățenii să părăsească Rusia imediat!”
Guvernul Ucrainei le-a cerut miercuri cetățenilor săi să evite călătoriile în Rusia și să părărsească imediat țara, dacă se află acolo. Ministerul de Externe al țării a transmis că solicitarea vine după „ultimele decizii ale Federației Ruse care încalcă în mod grosolan suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.
„În legătură cu intensificarea agresiunii rusești împotriva Ucrainei, care, printre altele, poate duce la restricții semnificative privind furnizarea de asistență consulară în Federația Rusă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor ucraineni să evite orice călătorie în Federația Rusă”, a îndemnat Ministerul ucrainean de Externe.
Ministerul a adăugat că cetățenii ucraineni care locuiesc în Rusia ar trebui „să părăsească imediat teritoriul acesteia”.
Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 25185 more Information on that Topic: mainnews.ro/ucraina-va-impune-stare-de-urgenta-si-le-cere-cetatenilor-sai-sa-paraseasca-rusia-imediat/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/ucraina-va-impune-stare-de-urgenta-si-le-cere-cetatenilor-sai-sa-paraseasca-rusia-imediat/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/ucraina-va-impune-stare-de-urgenta-si-le-cere-cetatenilor-sai-sa-paraseasca-rusia-imediat/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/ucraina-va-impune-stare-de-urgenta-si-le-cere-cetatenilor-sai-sa-paraseasca-rusia-imediat/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 84872 additional Information on that Topic: mainnews.ro/ucraina-va-impune-stare-de-urgenta-si-le-cere-cetatenilor-sai-sa-paraseasca-rusia-imediat/ […]