Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ucraina şi România încep negocieri pentru un acord de colaborare în domeniul securităţii, conform modelului propus de G7 la summitul de la Vilnius

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 15 februarie 2024

La summitul de la Davos, şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, şi Iulian Fota, secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE român, au anunţat că Ucraina şi România încep negocieri pentru un acord de colaborare în domeniul securităţii. Acest acord ar urma să ofere garanții de securitate Ucrainei în perspectiva unei aderări la NATO, conform modelului propus de G7 la summitul de la Vilnius.

Consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak, susține că România și Ucraina au devenit parteneri principali, iar Kievul dorește și negociază un acord bilateral de colaborare în domeniul securității cu Bucureștiul. Acesta afirmă că detaliile vor fi comunicate atunci când părțile vor ajunge la textul final. În schimb, consilierul președintelui ucrainean a subliniat sprijinul considerabil pe care România l-a acordat Ucrainei de la începutul războiului, inclusiv pe plan militar.

„Putem vorbi despre două substraturi ale acestui acord. Primul, în ceea ce ţine de România, vreau să vă spun că a făcut foarte multe pentru Ucraina şi continuă să facă chiar din prima zi a invaziei totale ruseşti. România este una dintre dintre cele mai active ţări din Europa de Sud-Est şi din punct de vedere logistic, şi de resurse care ajută Ucraina”, a spus Podoliak.

Podoliak a explicat că prin acest tip de acord, Ucraina dorește să stabilească relații bilaterale din punct de vedere juridic, în special în ceea ce privește cooperarea în domeniul industriei militare.

„Un asemenea proces de negocieri se desfăşoară şi în relaţia cu România, care vreau să menţionez că din prima zi a invaziei ruse a acordat un sprijin incomensurabil Ucrainei. Suport militar, financiar, logistic”, a punctat consilierul preşedintelui Zelenski.

Potrivit G4Media, declaraţiile lui Mihailo Podoliak vin să întărească un mesaj transmis la începutul acestei săptămâni de Centrul pentru Comunicare Strategică, o organizaţie oficială a guvernului ucrainean pentru combaterea dezinformării, care a publicat pe X un videoclip de mulţumire la adresa României. Aceste mesaje vin în contextul în care România nu a dezvăluit public ce ajutor militar exact a trimis Ucrainei, ceea ce a dat naştere unor dezbateri şi controverse.

La summitul NATO de la Vilnius din iulie anul trecut, G7, grupul celor mai puternice şapte economii democratice ale lumii, a semnat o declaraţie comună angajându-se să stabilească „angajamente şi acorduri de securitate pe termen lung” cu Ucraina, care vor fi negociate bilateral.

Aceste acorduri ar urma să fie un angajament pentru furnizarea continuă de ajutor militar şi de securitate, sprijin pentru dezvoltarea bazei industriale de apărare a Ucrainei, formarea soldaţilor ucraineni, schimbul de informaţii şi cooperarea în domeniul informaţiilor, precum şi sprijin pentru apărarea cibernetică.

Ucraina a avut cel puţin două runde de discuţii privind acordurile cu toate ţările G7.

Consilierul preşedintelui ucrainean pentru afaceri externe, Ihor Jovkva, susține că mai mult de 10 ţări se află în stadiul activ al discuţiilor sau ar putea începe în curând. Printre ţările suplimentare se numără Olanda, România, Polonia şi Danemarca.

Franţa şi Germania par să fie pe cale să convină în curând asupra unor angajamente de securitate cu Ucraina.

„Nu am nevoie de 10 sau 15 acorduri încheiate în decurs de o săptămână. Mai degrabă aş dori ca aceste 10 sau 15 acorduri să fie profund gândite, bine negociate şi cu semne concrete de sprijin pe termen lung şi variat pentru Ucraina”, a punctat consilierul.

 

Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW