Ucraina deschide noi puncte de trecere a frontierei cu România
Guvernul Ucrainei a aprobat, în seara zilei de luni, 2 mai, deschiderea a două noi puncte de trecere a frontierei cu România, relatează UNIAN.
Cele două puncte de trecere din Ucraina în România vor fi deschise în localitățile Diakivți și Krasnoilsk, situate în regiunea Cernăuți.
Potrivit Guvernului de la Kiev, deschiderea de noi puncte de control la granița cu România reprezintă o nevoie urgentă, având în vedere numărul mare de persoane care se refugiază din calea agresiunii forțelor rusești.
„Punctele de control nou create vor funcționa după cum urmează:
BCP Diakivți – pentru circulația pietonală și auto (inclusiv autobuze) , cu excepția transportului de marfă, cu regim constant de funcționare și program de lucru non-stop;
PP Krasnoilsk – pentru circulația pietonală și auto (până la 3,5 tone), cu excepția transportului de marfă”, se arată pe portalul guvernului ucrainean.
De la începutul invaziei Federației Ruse, peste 5,5 milioane de ucraineni au fost nevoiți să își părăsească țara. Dintre aceștia, 836.173 au ajuns în România, potrivit celor mai recente date ale Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim
Comentarii