Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ucraina anunţă cel mai puternic atac rusesc cu rachete şi drone asupra Kievului din ultimele luni

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 30 august 2023

Kievul a fost vizat miercuri dimineaţa de „cel mai puternic” atac cu rachete şi drone înregistrat din primăvară, au declarat autorităţile, două persoane fiind ucise, în timp ce Rusia susţine că a distrus patru ambarcaţiuni ucrainene în Marea Neagră care transportau până la 50 de soldaţi, relatează The Guardian.

Peste 20 de rachete şi drone au fost „distruse de forţele de apărare aeriană” peste noapte, a anunţat Administraţia Militară a oraşului Kiev pe Telegram, descriind atacul aerian drept „cel mai puternic” care a lovit oraşul din primăvară.

„Inamicul a lansat un atac masiv, combinat, folosind drone şi rachete”, a precizat administraţia.

Şase case private, un cimitir şi o clădire cu două etaje au fost avariate ca urmare a căderii unor fragmente din rachetele distruse în regiunea Kiev, potrivit poliţiei naţionale ucrainene.

În paralel, şi dronele ucrainene au vizat Rusia în atacuri peste noapte care au avariat aeronave militare şi au perturbat traficul aerian, au declarat oficialii ruşi miercuri dimineaţa. Au fost raportate atacuri cu avioane fără pilot în regiunile Pskov, Briansk, Kaluga, Orlov şi Riazan, precum şi în peninsula Crimeea ocupată de ruşi, au declarat oficialii ruşi. Este, aparent, cel mai mare atac de pe teritoriul Rusiei de când Moscova a invadat Ucraina în februarie 2022. Cel mai important atac pare să fi fost la Pskov, la aproximativ 660 km nord de frontiera ucraineană, în apropierea graniţelor cu Estonia şi Letonia. Oficialii ruşi au declarat că patru avioane de transport militare Il-76 au fost avariate.

Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a declarat că a distrus ambarcaţiuni militare în Marea Neagră, care transportau 50 de paraşutişti ucraineni. Un avion „a distrus patru bărci militare de mare viteză” în Marea Neagră în jurul miezului nopţii, ora Moscovei, a scris Ministerul rus al Apărării pe Telegram. Ambarcaţiunile transportau „grupuri de debarcare ale forţelor de operaţiuni speciale ucrainene cu un număr total de până la 50 de persoane”, a afirmat ministerul, care nu a oferit detalii cu privire la locul exact din Marea Neagră unde a avut loc incidentul reclamat.

Miercuri devreme, guvernatorul local instalat la Moscova, Mihail Razvojaev, a fost citat de TASS spunând că apărarea rusă a respins un „atac cu drone pe mare” în apropiere de golful Sevastopol din Crimeea. Sevastopolul este baza flotei Rusiei de la Marea Neagră. „Forţele antisubmarin şi-au făcut treaba”, a spus Razvojaev, fără a oferi detalii.

Comentarii