Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Tur doi Ciolacu – Simion? Sondaj realizat la comanda USR, după eliminarea Dianei Șoșoacă

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 15 octombrie 2024

Visul premierului Marcel Ciolacu de a concura în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale contra lui George Simion, cel în fața căruia ar pleca net favorit, prinde contur după eliminarea Dianei Șoșoacă de către Curtea Constituțională.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Verifield la comanda USR, Marcel Ciolacu s-ar situa pe primul loc, cu 23,4%, urmat de George Simion, cu 19,8%, Mircea Geoană – 17,2%, Elena Lasconi – 17,1%, Cristian Diaconescu – 7,6%, Nicolae Ciucă – 6,2% și Kelemen Hunor – 3,8%.

PSD conduce în topul intenţiilor de vot pentru alegerile parlamentare, cu un scor de 28,2%,urmat de  AUR – 22,7%, USR – 19,5%, PNL – 12,6%, SOS România – 5,3%, UDMR – 4,2%.

În ceea ce priveşte notorietatea, primul loc revine Dianei Şoşoacă – cu un scor de 99,3%, urmată de Marcel Ciolacu şi de Mircea Geoană, care sunt la egalitate, cu 94,9%, de George Simion – 93%, Nicolae Ciucă – 90,8%, Elena Lasconi – 84%.

Sondajul a fost realizat de Verifield, la comanda USR, în perioada: 7 – 9 octombrie 2024, ulterior deciziei CCR în urma căreia Diana Şoşoacă a fost eliminată din cursa pentru Cotroceni, pe un eşantion de 1.009 de persoane, reprezentativ pe variabilele socio- demografice, prin intermediul chestionarului. Metodă de culegere: datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3,09%, la un grad de încredere de 95%.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii