Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Tribunalul București a respins cererea lui Eugen Teodorovici de amânare a Congresului PSD

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic , at 21 august 2020 Etichete: , ,

Cererea prin care senatorul Eugen Teodorovici solicita amânarea Congresului PSD de sâmbătă în care ar urma să fie ales noul președinte al Partidului Social Democrat, a fost respinsă, vineri, de Tribunalul București.

Congresul extraordinar al PSD va avea loc pe 22 august. Candidați pentru funcția de președinte al partidului sunt Eugen Teodorovici și actualul lider interimar, Marcel Ciolacu.

Eugen Teodorovici a cerut instanței să emită o hotărâre judecătorească în care să amâne lucrările Congresului PSD care este programat să aibă loc sâmbătă, 22 august. În acest sens, senatorul PSD a depus o cerere de ordonanță președințială.

Senatorul Eugen Teodorovici a depus, miercuri, la Tribunalul București o cere prin care solicită să fie recunoscut oficial drept singurul membru al conducerii executive a social-democraților.

În Comitetul Naţional Executiv al PSD de, miercuri, 19 august, a fost validată candidatura lui Eugen Teodorovici pentru șefia partidului. Fostul ministru de Finanțe este singurul contracandidat al actualului lider interimar PSD, Marcel Ciolacu.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *