Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Trei luni de la declararea urgenţei sanitare internaţionale / Șeful OMS a convocat comitetul de urgență: Am acționat rapid și decisiv

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 30 aprilie 2020 Etichete: , ,

La trei luni de la declararea urgenţei sanitare internaţionale, șeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii îi convoacă, joi, pe experţii comitetului de urgenţă cu scopul de a analiza evoluţia pandemiei.

Șeful OMS a anunțat că va „convoca din nou mâine comitetul de urgenţă pentru a analiza evoluţia pandemiei”, conform AFP, citat de Agerpres.

Liderul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a mai spus încă o dată că, din punctul său de vedere, agenţia a acţionat „rapid şi decisiv” în fața noului coronavirus.

La 30 ianuarie, OMS a decretat că situaţia corespundea unei „urgenţe sanitare de proporţii internaţionale”, ceea ce reprezintă nivelul cel mai ridicat de alertă.

Regulamentul sanitar internaţional prevede reunirea comitetului de urgenţă cel puţin o dată la trei luni. Este prima oară când șeful OMS convoacă din nou acest comitet după 30 ianuarie.

„Mai mult ca oricând, umanitatea trebuie să se unească pentru a învinge acest virus.(…)Am spus-o deja: acest virus poate face ravagii, mai mult ca oricare atac terorist. El poate provoca bulversări politice, economice şi sociale”, a avertizat şeful OMS, citat de AFP.

Sursa foto: Politico.eu

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/trei-luni-de-la-declararea-urgentei-sanitare-internationale-seful-oms-a-convocat-comitetul-de-urgenta-am-actionat-rapid-si-decisiv/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *