Theodor Paleologu este candidatul PMP la alegerile prezidențiale. Băsescu: Sper să îi încurce pe Dăncilă și pe Barna
Theodor Paleologu a fost votat candidatul Partidului Mișcarea Populară la alegerile prezidențiale. Acesta a declarat, pe Facebook, că lupta pentru Președinția României o va dedica tatălui său, adresându-i o scrisoare acestuia pe blogul său personal.
„În primul rând mă gândesc la tatăl meu. Lui vreau să-i dedic marea încleștare care urmează.
Vocația mea este aceea de educator. Fiind vorba de o campanie prezidențială, o voi trata ca pe un imens exercițiu de pedagogie națională. Campania mea va fi, de fapt, un curs interactiv, pro bono, la scara întregii țări. Explic toate motivațiile și intențiile mele în scrisoarea pe care am adresat-o tatălui meu.”, a scris Paleologu.
În scrisoarea adresată părintelui său, acesta a scris că doar un colosal efort de educație poate ridica România.
„(…)După președintele jucător și președintele spectator, e nevoie, cred eu, de un președinte învățător: un învățător care învață el însuși, care ascultă și pune întrebările cu adevărat importante, care intervine pentru a clarifica dezbaterea publică. Un președinte învățător este un educator și un inspirator, un continuator și un transmițător, un mediator și un moderator, un ascultător și un îndrumător. Doar un colosal efort de educație poate ridica această țară. În ultimă instanță toate problemele noastre încep și se termină cu educația.”, a scris Theodor Paleologu.
Traian Băsescu: Eu sper ca Paleologu să îi încurce pe Barna și pe Dăncilă
Președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, speră ca Paleologu să îi încurce pe Viorica Dăncilă și pe Dan Barna în cursa pentru alegerile prezidenția.e
„După cercetări și analize am ajuns la concluzia că trebuie să vă fac astăzi două propuneri, unul pe Theodor Paleologu pentru candidatura la funcția de președinte al României și pe Mihail Neamțu pentru funcția de purtător de cuvânt al partidului și al campaniei electorale. Conducerea campaniei și-o va asuma președintele partidului, având în vedere că nu candidează este primul responsabil de funcționarea partidului în campanie. (…) Are multe calități care îl recomandă ca un candidat care dacă ar câștiga ar fi un bine pentru România. Eu sper să îi încurce rău pe Barna și pe Dăncilă. Încurcatul ăsta s-ar putea să facă ca niciunul din cei doi să nu intre în turul doi așa cum speră, și să le facem o surpriză”, a spus Traian Băsescu, la începutul ședinței Colegiului Național al PMP.
Fostul președinte al României susține că PMP are nevoie de un alt electoral pentru a aduna mai multe voturi și a depăși pragul de 5.8%.
„Problema noastră este că deși am avut o creștere de 200.000 de voturi față de alegerile legislative, unde am avut 320.000 de voturi. La europarlamentare am avut 520.000, dar nu e suficient. Dacă ar fi candidat președintele partidului puteam miza pe acest portofoliu care s-a revitalizat în ultimii ani și a crescut cu 200.000. Dacă îl păstrăm nu vom avea acel start de care partidul are nevoie. De la înființare nu am ratat nicio intrare în Parlament sau PE, dar nu reușim să ne desprindem de acest 5.8. Avem nevoie și de alt electorat și acest electorat poate fi adus de oamenii pe care o să îi propun. Am testat cinci candidați, pe toți eu i-am invitat la discuții, sunt dintr-o zonă care e puțin alta decât zona noastră electorală. M-am îndreptat către intelectualii care pe mine m-au sprijinit în primul mandat”, a adăugat Băsescu.
Băsescu: PMP trebuie să evolueze
În încheiere, fostul lider PMP a susținut că partidul trebuie să evolueze.
„Partidul trebuie să evolueze. Așa cum suntem am trecut mereu pragul, dar l-am trecut cu sufletul la gură. Nu se știe când apare accidentul. Trebuie jucat în politică, trebuie să găsim soluții alternative la ce am avut până acum ca electorat și eu cred că soluția pe care o propun este una bună, o soluție care poate muta partidul”, a încheiat Băsescu.
Sursa: PMP
Comentarii