Tensiunile din justiție, intensificate de raportul GRECO/ Cum se poziționează magistrații
Situația din justiție din ultima perioadă este una tensionată, mai ales în interiorul Consiliului Superior al Magistraturii. Neînțelegerile dintre magistrați s-au resimțit odată cu modificările aduse legilor justiției, aceștia fiind împărțiți în două tabere: cei care le susțineau și cei care considerau că afectează sistemul. Ulterior, odată cu înființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, neînțelegerile s-au intensificat, culminând cu blocarea numirii Adinei Florea în funcția de șef al structurii.
CSM, dezbinat de SIIJ
Opiniile sunt împărțite în CSM privind SIIJ, chiar și după publicarea raportului GRECO. Șefa consiliului consideră că unele concluzii ale experților sunt eronate și cere rezolvarea altor probleme aflate pe masa CSM.
„Reiterez, pe această cale, nevoia unei dezbateri profunde şi nu doar de suprafaţă, cu atât mai mult cu cât Consiliul Superior al Magistraturii va analiza, aşa cum a făcut-o şi cu prilejul publicării altor rapoarte, cum ar fi cel al Comisiei de la Veneţia sau raportul MCV, şi prezentul Raport GRECO, sub toate aspectele, inclusiv al celor ce conţin erori factuale evidente”, spunea Lia Savonea.
De cealaltă parte, președintele ÎCCJ, membru de drept în consiliu, așteaptă demisii după raport.
„Nu pot să nu mă întreb acum, după publicarea raportului, dacă cei care au propus şi susţinut necondiţionat modificări legislative care încalcă independenţa justiţiei îşi vor asuma rezultatul acţiunilor lor.
Vom asista la demisii sau măcar la retrageri decente din spaţiul public?!
Justiţia din România face parte din marea familie a justiţiei europene, iar cei ce nu respectă sau nu pot înţelege valorile europene nu au căderea să se pretindă reformatori. Ar trebui măcar să tacă!”, a declarat Cristina Tarcea.
Fost judecător CSM: Se perpetuează un blocaj instituţional
Doi magistrați, foști membri ai CSM, consultați de mainnews.ro, susțin că ceea ce se întâmplă în CSM nu este un semnal bun pentru judecători și procurori.
Judecătorul Cristi Danileț spune că astfel de tensiuni au mai fost în CSM, dar niciodată nu s-a întâmplat ca instituția să devină nefuncțională.
„Au mai fost tensiuni, și ele sunt normale fiindcă este un organism colectiv, dar niciodată nu s-a întâmplat ca CSM să devină nefuncțional. E clar că sunt două grupări care au generat, care au un conflict care a dus la desființarea CSM-ului. El nu funcționează în momentul de față. Și mai mult, gruparea care este majoritară nu înțelege, de fapt, că nu reprezint interesele majorității magistraților, ei sunt magistrați în CSM, dar nu au susținerea majoritară a magistraților din România. E o luptă a orgoliilor, a orgoliilor prostești. Ei au orgolii personale, unii dintre ei au o personalitate exacerbată, nu mai au legătură cu magistrații care i-au ales, și sunt acolo după interese străine. Nu are legătură cu politica, pur și simplu sunt orgolii personale”, a declarat Danileţ pentru mainnews.ro.
La rândul său, judecătorul Alexandru Șerban spune că această stare tensionată din CSM nu este deloc un semnal bun pentru judecători și procurori, perpetuându-se un blicaj institutional.
„Această stare tensionată din CSM nu este deloc un semnal bun pentru colegii noștri judecători și procurori. Se pare că membrii consiliului nu găsesc căi de dialog și se perpetuează un blocaj instituțional.
Este de neînțeles pentru mine de ce nu se renunță la a pune pe ordinea de zi acele puncte controversate (privind SIIJ), pentru a permite rezolvarea chestiunilor curente de mai mare importanță, de exemplu examenele de intrare în profesie. A mai fost o situație similară în 2017, când unele colege au refuzat participarea la ședințele plenului și în cele din urmă s-a găsit o cale de deblocare a situației”, a spus acesta.
Cei doi magistraţi exclud o posibilă politizare a CSM.
Ultimele patru şedinţe ale CSM, blocate
Plenul CSM a fost amânat de patru ori, din lipsă de cvorum. Șapte magistraţi au boicotat şedinţa, transmițând că vor să fie eliminate de pe ordinea de zi punctele care vizează Secția de anchetare a magistraților până vor fi publicate rapoartele GRECO și al Comisiei de la Veneția.
Este vorba despre validarea Adinei Florea ca șef al Secției de anchetare a magistraților.
GRECO a recomandat desfiinţarea Secţiei, fiind considerată o „anomalie”. Premierul României a declarat că nu vor fi implementate recomandările GRECO până când magistraţii nu vor ajunge la un consens.
Comentarii
ED can strain romantic relationships, as the inability to perform sexually can create feelings of frustration, dissatisfaction, and even resentment between partners.
https://fildena.homes/ fildena double 200 mg tablets
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/tensiunile-din-justitie-intensificate-de-raportul-greco-cum-se-pozitioneaza-magistratii/ […]