Tensiuni între taberele din PNL, înaintea alegerilor pentru șefia partidului. Emil Boc : Benzina lui Ludovic Orban se apropie de sfârşit/ Șeful liberalilor: Viitorul este al mașinilor electrice. Unii colegi mai şugubăţi îmi spun Duracell
În contextul luptei pentru conducerea PNL, unii dintre liderii partidului nu ezită să îşi arate susţinerea pentru candidaţii pe care îi susţin. Este şi cazul lui Emil Boc, care a declarat recent, referitor la capacitatea lui Ludovic Orban de a conduce formaţiunea, că „benzina domniei sale se apropie de sfârşit”. În replică, actualul preşedinte al PNL a declarat că are energia necesară pentru a rămâne în funcţie.
”Rolul domnului Orban a fost important în momentele când am câştigat europarlamentarele, apoi cu preşedintele prezidenţialele. Dar benzina domniei sale se apropie de sfârşit când vorbim de capacitatea de a duce mai departe un partid la nivelul următor”, a declarat Emil Boc la Ziua de Cluj.
”Domnul Boc a spus că mi s-a terminat benzina. Şi am recunoscut că nu am mai achiziţionat benzină pentru că viitorul este al maşinilor electrice. Nu mai e nevoie de benzină, e nevoie de baterie. Dar în materie de baterie, unii colegi mai şugubăţi îmi spun Duracell. N-am nevoie de benzină, am tot ce-mi trebuie, am o energie suficient de mare astfel încât să ofer şi mai mult PNL-ului decât am oferit în cei patru ani cât am condus partidul”, a replicat Ludovic Orban, potrivit News.ro.
Până în prezent, candidaţii care şi-au anunţat candidatura pentru şefia PNL sunt Ludovic Orban şi Florin Cîţu.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/tensiuni-intre-taberele-din-pnl-inaintea-alegerilor-pentru-sefia-partidului-emil-boc-benzina-lui-ludovic-orban-se-apropie-de-sfarsit-seful-liberalilor-viitorul-este-al-masinilor-electrice-unii/ […]