Certificatul verde | PNL propune ca nevaccinații să-și plătească singuri spitalizarea. PSD nu este de acord
Proiectul de lege pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă creează noi dispute între parlamentari. PNL a propus un amendament potrivit căruia persoanele nevaccinate care sunt depistate cu boala să-și plătească singure spitalizarea. O reacție din PSD nu a întârziat să apară, social-democrații excluzând această variantă.
Angajații din sistemul de stat și de la privat care nu s-au vaccinat anti-COVID vor beneficia de 10 teste gratuite, pe o perioadă de 30 de zile, potrivit amendamentului depus de PNL la acest proiect de lege, iar dacă, în urma testării, persoana respectivă va fi confirmată cu COVID-19, aceasta ar urma să își plătească singură spitalizarea, potrivit președintelui Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, liberalul Nelu Tătaru.
PSD nu este de acord ca cei nevaccinaţi să îşi plătească serviciile medicale, în cazul infectării.
„Este exclusă şi vă spun lucrul acesta pentru că este exclus şi din punct de vedere medical, pentru că ar accentua şi mai mult problemele de prezentare în spital, tardivă, a celor care sunt infectaţi. Noi vrem să îi încurajăm să se prezinte cât mai repede şi asta era evident o barieră”, a declarat deputatul PSD Alexandru Rafila.
Context
Deputații s-au întrunit marți, 16 noiembrie, într-o ședință, pentru a discuta amendamentele propuse de partide la proiectul pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă.
Acest proiect de Lege, în forma inițială, prevede ca accesul la locul de muncă pentru angajații din sistemul de sănătate să fie permis doar pe baza certificatului verde digital al Uniunii Europene.
Prima cameră sesizată, Senatul, a respins proiectul de act normativ, căruia îi fuseseră adăugate mai multe amendamente prin care obligativitatea ar fi fost extinsă pentru toți bugetarii și angajații din sectorul privat care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.
Certificatul COVID se eliberează în următoarele condiții:
– dacă o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
– dacă o persoană se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS–CoV-2;
– dacă o persoană are un rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] reacționat, zilele trecute, cu privire la anumite informații din spațiul public, ce arătau că proiectul de lege aflat la Camera Deputaților, legat de introducerea certificatului verde pentru an…, ar putea fi implementat și în cazul lăcașurilor de […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/certificatul-verde-pnl-propune-ca-nevaccinatii-sa-si-plateasca-singuri-spitalizarea-psd-nu-este-de-acord/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/certificatul-verde-pnl-propune-ca-nevaccinatii-sa-si-plateasca-singuri-spitalizarea-psd-nu-este-de-acord/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/certificatul-verde-pnl-propune-ca-nevaccinatii-sa-si-plateasca-singuri-spitalizarea-psd-nu-este-de-acord/ […]