Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Taxa pe cifra de afaceri a companiilor, motiv de dispută între PSD și PNL

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 2 februarie 2023 Etichete: ,

Cu patru luni rămase până când PSD și PNL ar trebui să facă schimb de premier și de mai multe ministere, reprezentanții celor două partide și-au întețit atacurile asupra partenerilor de guvernare. 

Ultimul motiv de dispută îl reprezintă reglementarea impozitului pe profitul companiilor mari la minim 1% din cifra de afaceri, o măsură propusă de PSD. Joi, 2 februarie, social-democrații au transmis un comunicat în care le cer liberalilor să se pronunțe în legătură cu acest subiect.

„PSD solicită colegilor de la PNL să-și definească poziția față de taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari și foarte mari. Nu este clar dacă susțin sau se opun acestei taxe. Unii lideri marcanți ai PNL au cerut cu vehemență ca taxa de solidaritate stabilită la nivel european să se aplice asupra unor mari companii din sectorul energetic din România. Alții, în schimb, critică taxa de solidaritate cu aceeași vehemență, pe motiv că ar afecta mediul de afaceri și ar crește prețurile la clienții finali. Colegii de la PNL trebuie să explice de ce taxa pe solidaritate e bună când o solicită PNL, dar nu mai e bună când o propune PSD”, au transmis reprezentanții PSD.

PNL: Înseamnă creșterea în cascadă a prețurilor

De cealaltă parte, liberalii au transmis că se opun unei asemenea măsuri, care în opinia lor ar sufoca mediul de afaceri.

„PNL nu este de acord cu sufocarea mediului de afaceri și creșterea prețurilor pentru populație Poziția Partidului Național Liberal în privința suprataxării companiilor rămâne una foarte clară și fermă: nu susținem majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme, venite dintr-un context global dificil. O majorare a regimului de taxare ar sufoca economia reală și ar alunga investitorii, iar PNL nu poate fi de acord cu așa ceva”, arată liberalii.

În același timp, aceștia au subliniat că introducerea unei asemenea impozit ar genera scumpiri în lanț.

„Introducerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri pentru companiile mari înseamnă creșterea în cascadă a prețurilor la produse și servicii care vor afecta toți românii. PNL consideră că sunt necesare analize profesioniste și serioase, întrucât riscul unor creșteri de prețuri și mai mari, generate de astfel de măsuri, este unul major. PNL va susține stabilitatea și solidaritatea cu categoriile care suferă azi din cauza contextului regional și mondial economic, dar nu va accepta măsuri luate fără o judecată riguroasă. Facem clar și pentru PSD: taxarea profiturilor excepționale din zona de energie este un subiect total diferit de cel al unei suprataxări de 1% aplicată tuturor companiilor – care va duce la o explozie generalizată a prețurilor”, a transmis PNL prin intermediul unui comunicat.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii