Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Țările europene care și-au deschis granițele pentru turiști/ Ce reguli au fost impuse

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 30 mai 2020 Etichete: , ,

Cazurile de infectare cu coronavirus au început să scadă în toată lumea, astfel, țările europene au început să își ridice restricțiile impuse în contextul Covid-19. Atunci când pandemia a izbucnit, oamenii și-au făcut griji pentru vacanțele plătite deja în diferite țări. Acum, lumea se întreabă unde se poate circula fără restricții, având în vedere că fiecare țară are propriile reguli și calendarul propriu pentru a primi turiștii.

Astfel, granițele externe ale Uniunii Europene sunt închise până pe 15 iunie, dar asta se aplică numai în cazul persoanelor care nu sunt cetățeni UE și care vin dintr-o țară non-UE.

Însă, în contextul actual, lucrurile se schimbă de la o zi la alta, iar ceea ce în prezent este valabil, peste o zi poate să fie înlocuit cu altceva, până când pandemia va fi combătută.

Euronews a făcut o analiză a țărilor care și-au deschis granițele pentru turiști, astfel:

Austria

Austria și-a închis granițele terestre cu Germania, Italia, Elveția, Liechtenstein, Slovacia și Cehia, însă, Viena plănuiește să își redeschidă complet frontiera cu Germania pe 15 iunie.

Cancelarul Sebastian Kurz susține că este optimist și că săptămâna aceasta pot fi făcute înțelegeri similare.

Astfel, cine vrea să ajungă în Austria cu avionul trebuie să prezinte un certificat medical care atestă că nu este infectat cu coronavirus, iar acest document nu trebuie să fie mai vechi de patru zile.

De asemenea, este interzis accesul cetatenilor care provin din tari din afara Spatiului Schengen.

Belgia

Momentan, granițele Belgiei sunt închise, iar țara a interzis călătoriile care nu sunt necesare în străinătate.

Bulgaria

În Bulgaria, una dintre cele mai vizitate țări de români, mai ales în sezonul estival, urmează să deschidă granițele cu Serbia și Grecia începând cu data de 1 iunie.

Croația

Țara și-a redeschis granița cu Slovenia la jumătate lunii mai și urmează să facă același lucru cu Austria, Cehia, Ungaria și Slovacia pe 29 mai. Însă, oamenii care sosesc în țară  trebuie să se autoizoleze timp de 14 zile dacă au descoperit că au intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus.

Cipru

Ministrul Transporturilor, Yiannis Karousos, a declarat că zborurile vor începe în două faze: prima dată de la 9 iunie, iar a doua fază va începe din 20 iunie, din nouă grupuri de țări selectate de un organism consultativ de experți medicali.

Primul grup este format din Grecia, Malta, Bulgaria, Norvegia, Austria, Finlanda, Slovenia, Ungaria, Israel, Danemarca, Germania, Slovacia si Lituania. Al doilea grup este format din Elvetia, Polonia, Romania, Croatia, Estonia si Cehia. Lista exclude Marea Britanie si Rusia.

Oficialul a mai spus că, începând cu nouă iunie, pasagerii care sosesc din aceste țări trebuie să obțină, cu trei zile înainte de plecare, un certificat de sănătate care să confirme că nu au coronavirus.

Incepand cu 20 iunie, pasagerii care vin din primul grup de tari nu vor mai avea nevoie de certificate de sanatate, dar cei din al doilea grup vor fi in continuare obligati sa le prezinte.

Cehia

Din 26 mai s-au deschis frontierele cu Germania si Austria. Din 27 mai, tara si-a deschis frontiera cu Slovacia si Ungaria, dar cu unele restrictii.

Cetatenii statelor membre ale UE pot intra in Cehia pentru a efectua activitati economice, pentru a vizita rude sau pentru a studia la o universitate. Toti vor trebui sa prezinte la intrarea in tara un test pentru COVID-19 cu rezultate negative.

Danemarca

În Danemarca, granițele sunt închise pentru călătorii străini. Doar cetățenii sau rezidenții Danemarcei au voie să intre, în prezent, în țară.

Din 25 mai, persoanele cu resedinta permanenta intr-una din cele cinci tari nordice (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia si Suedia) sau Germania pot reintra in tara daca au o relatie cu cineva din Danemarca, au bunici acolo sau daca sunt intr-o calatorie de afaceri.

Finlanda

Frontierele terestre din Finlanda sunt închise până cel puțin pe 14 iunie, însă au fost redeschise lucrătorilor din spațiul Schengen la mijlocul lunii mai.

Franta

Aici granițele rămân închise până pe 15 iunie, însă cetățenii din UE, Andorra, Marea Britanie, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, Elveția, San Marino și Vatican, cetățenii care își au domiciliul în Franța sau au nevoie să treacă prin Franța pentru a ajunge la domiciliu pot trece granița.

Se face exceptie si pentru lucratorii sezonieri si cetatenii UE care lucreaza pentru o companie care opereaza in Franta. Accesul in Franta este interzis oricui calatoreste din tari din afara UE.

Germania

Restricțiile la frontiere au fost relaxate, însă cu toate acestea, călătorii trebuie să aibă un motiv bun pentru a intra în această țară. Controalele la frontiera cu Austria, Elvetia, Franta si Danemarca si pentru pasagerii care sosesc cu avionul din Italia si Spania raman in vigoare pana la 15 iunie. Cetatenii UE si din Regatul Unit, Liechtenstein, Elvetia, Norvegia si Islanda, precum si membrii de familie ai acestor cetateni, au voie sa se intoarca in tara lor de origine prin Germania sau la locul de resedinta din Germania.

Grecia
O altă țară vizitată de români este Grecia, acolo unde granițele urmează să se redeschidă pe 15 iunie, însă doar pentru cetățenii veniți din Germania, Israel, Cipru, Balcani si tarile baltice.

Turistilor li se va permite sa intre in Grecia fara sa aiba un test COVID-19 negativ asupra lor. De asemenea, de la 1 iulie, cand vor fi repornite zborurile, turistii nu vor mai trebui sa stea in carantina, insa oficialii din domeniul sanatatii vor efectua teste pentru coronavirus la fata locului atunci cand este necesar.

Ungaria

În Ungaria, frontierele sunt deschise cu România și, începând de miercuri, cu Slovacia, Cehia, însă tot cu unele restricții.

Islanda

Începând cu 15 iunie, Islanda urmează să își redeschidă granițele. Turiștii vor fi testați pentru coronavirus la sosirea în țară. Câteva ore mai târziu, vor primi rezultatul pe telefonul lor, după ce au descărcat în acest sens o aplicație specială.

Momentan, autoritatile nu au anuntat ce se va intampla cu turistii care primesc rezultate pozitive.

Irlanda

In prezent, autoritatile sanitare irlandeze solicita oricui vine in Irlanda, cu exceptia celor din Irlanda de Nord, sa se autoizoleze timp de 14 zile, la sosire, inclusiv rezidentii irlandezi.

Cei care ajung in Irlanda trebuie sa completeze un „formular de localizare”, desi exista exceptii pentru furnizorii de alimente, transportatori, piloti si personalul maritim.

Italia

În Italia, autoritățile intenționează să își redeschidă frontierele pe 3 iunie pentru cetățenii din UE, Marcea Britania, spațiul Schengen, Andorra și Monaco.

Unele regiuni iau masuri de precautie pentru a se asigura ca „redeschiderea brusca” nu va crea noi focare de infectie. Guvernatorul Sardiniei a sugerat ca ar putea cere vizitatorilor insulei un certificat de sanatate, cel care atesta ca nu esti bolnav de COVID-19.

Olanda

Granițele sunt deschise pentru cei care călătoresc în spațiul Schengen, însă, cu toate acestea, Guvernul a recomandat cu fermitate cetățenilor să renunțe la călătoriile neesențiale.

Norvegia

Aici granițele au fost închise. Străinii nu pot intra în țară, în schimb, cei care lucrează sau locuiesc în Norvegia pot intra. Ministerul de Externe al tarii recomanda cetatenilor sa evite calatoriile internationale care nu sunt strict necesare pana pe 20 august. Pana la 15 iunie, Guvernul ia in considerare scutiri pentru tarile nordice. Pana la 20 iulie, ar putea apara exceptii si pentru unele tari europene din apropierea Olandei. In plus, Norvegia impune si o carantina de 10 zile pentru oricine revine in tara din strainatate.

Romania

România si-a redeschis granita cu Ungaria.

Slovenia

Slovenia si-a redeschis granitele pentru cetatenii UE la 15 mai. Prim-ministrul Janez Jansa s-a laudat ca tara are „cea mai buna situatie clinica din Europa”.

Slovacia

Frontierele Slovaciei sunt deschise pentru Ungaria si Cehia incepand de miercuri (27 mai), dar cu unele restrictii.

Nu se impune carantina pentru calatorii care stau mai putin de 48 de ore in Slovacia.

Spania

Frontierele se vor redeschide pentru turisti la 1 iulie.

Pana atunci, au voie in Spania doar cetatenii spanioli, rezidentii din Spania, lucratorii transfrontalieri, angajatii din domeniul Sanatatii sau ingrijirea varstnicilor. Exceptiile includ, de asemenea, personalul diplomatic si tot ceea ce se refera la transportul de marfuri, pentru a evita penuria.

In prezent, persoanele care intra pe teritoriul Spaniei trebuie sa stea in carantina timp de 14 zile, dar aceasta masura nu va mai fi in vigoare din 1 iulie, potrivit oficialilor.

Suedia

Suedia a introdus restrictii la frontiera, dar se aplica doar calatoriilor neesentiale din tari din afara UE/SEE, cu exceptia Regatului Unit si a Elvetiei.

Ele au intrat in vigoare la 19 martie si au fost prelungite pana la 15 iunie.

Elvetia

Elvetia, care a introdus controale la frontiera pe 13 martie, isi va redeschide frontierele cu Germania, Austria si Franta pe 15 iunie, daca situatia epidemiologica permite acest lucru.

Toate restrictiile de calatorie de la frontiera cu Italia vor ramane in vigoare, insa nu se stie pana cand.

Oricarui strain care vrea sa intre in Elvetia si nu detine un permis de sedere sau permis de munca valabil i se va refuza intrarea in tara.

Autoritatile elvetiene nu au impus nicio masura de carantina persoanelor care intra in tara, insa toata lumea trebuie sa respecte normele Guvernului privind igiena si distantarea sociala.

Regatul Unit

In prezent, granitele sunt deschise. Incepand cu 8 iunie, vizitatorii din strainatate vor intra in carantina timp de 14 zile. Printre cei scutiti de aceste masuri se numara persoanele care calatoresc din Irlanda, Insulele Canalului sau Insula Man.

Ca si in alte tari, anumite profesii sunt scutite de aceste reguli, cum ar fi lucratorii din domeniul sanatatii care calatoresc pentru a furniza asistenta medicala in tara. La sosire, cei care sunt obligati sa se auto-izoleze trebuie sa isi dea datele de contact.

Guvernul spune ca aceste masuri vor fi revizuite la fiecare trei saptamani.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *