Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Gabrielei Firea, după demisie: Obiectivul demolatorilor mei este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei / Pandele: Bunul Dumnezeu ne este martor ca totul este bine regizat

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 14 iulie 2023 Etichete: , , ,

Deși și-a depus demisia din funcția de ministru al familiei din cauza implicării în scandalul „azilelor groazei”, Gabriela Firea nu se consideră vinovată cu absolut nimic, acuzând faptul că totul ar fi un plan prin care adversarii săi politici și-ar dori să o împiedice să candideze pentru un nou mandat de primar al Capitalei. 

Deși în urma declanșării anchetei DIICOT privind ororile petrecute în trei cămine de bătrâni din Ilfov a susținut că nu are absolut nicio legătură cu cei implicați, Gabriela Firea recunoaște acum, după dezvăluirile presei, că patronul a două dintre centre, Ștefan Godei, a însoțit-o la Primăria Capitalei și cabinetul de senator ca „om bun la toate”.

„Pe unde a venit Ligia (n.r. – Gheorghe) cu mine, la diferite job-uri, în ultimii ani, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea, și pe alți colegi. Ca șofer, ca om bun la toate. L-a sprijinit la început să-și facă o asociație, dar nu a activat în acele centre. Nu a știut că sunt nereguli! Cu atât mai puțin eu, nu am avut niciun fel de legături și nu aș fi putut accepta ca unei persoane să i se întâmple ceva rău!! Când a apărut primul articol despre cămine, i-am încetat contractul la biroul parlamentar. Se poate vedea clar din cele 600 de pagini ale referatului procurorilor, urmare a anchetei derulate timp de jumătate de an, că nici eu, nici soțul meu, nici sora mea – care a lucrat doar pentru Serviciul de copii – nu suntem implicați și NU am avut cunoștință de ceea ce se întâmplă în aceste centre. Am fi reacționat, cu certitudine, am fi apărat viața și demnitatea acestor oameni!”, a scris Gabriela Firea, pe pagina ei de Facebook.

Totodată, fosta știristă a antenelor susține că totul ar fi fost orchestrat pentru a nu candida din nou pentru funcția de primar al Capitalei.

„Obiectivul demolatorilor mei din multe direcții este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei! Să nu mă mai aliniez la startul precampaniei! Toate sondajele arată că aș fi câștigat în orice formulă politică. Pentru că bucureștenii au plătit, din păcate, amar, cei trei ani de experimente pe viața lor cu un individ absolut nepăsător la nevoile oamenilor. Lui nu i s-a mai cerut nicio demisie, când s-au întâmplat chiar tragedii în mandatul său. Întotdeauna a fost o dublă măsură!”, a adăugat Gabriela Firea.

Pandele: Totul este bine regizat

La rândul său, soțul Gabrielei Firea, Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, acolo unde își desfășura activitatea unul dintre azilele conduse de Ștefan Godei, a susținut varianta unei înscenări.

„Bunul Dumnezeu ne este martor ca totul este bine regizat, împotriva Gabrielei și a mea! CEI VINOVATI SA PLATEASA! Au reușit sa scape de ea!…”, a comentat Florentin Pandele.

Comentarii