Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Tânărul care a condus sub influența drogurilor și a ucis doi tineri într-un accident rutier, reținut de Poliție

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 20 august 2023 Etichete: , , ,

Tânărul în vârstă de 19 ani, care a accidentat un grup de opt turişti în staţiunea 2 Mai, a fost reţinut pentru 24 de ore, a  anunțat Inspectoratul  de Poliție(IPJ) Constanța. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, astăzi, 20 august, cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit sursei citate, tânărul era la volan sub influența drogurilor și deține permis de conducere de trei luni. În accidentul pe care l-a produs sâmbătă dimineața, au murit pe loc două persoane, iar alte șase sunt grav rănite. După producerea accidentului, tânărul acuzat de ucidere din culpă și conducerea substanțelor interzise a părăsit locul accidentului, însă, a fost găsit de Poliție.

„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39 și ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără, de 20 de ani și un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani.

Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină. De asemenea, conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Constanța .

Șoferul drogat este cercetat pentru  ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Poliția Română

Comentarii