Suspendarea cursurilor în școli și facultăți va continua/ Anisie: Încurajăm realizarea de cursuri suport pentru elevi
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că suspendarea cursurilor în școli și facultăți va fi continuată. „În urma analizei situației și a evoluției vom stabili până când vom ține cursurile închise. Preocuparea este pentru sănătatea copiilor”, susține ministrul.
”Așa cum este deja cunoscut, suspendarea cursurilor va continua. În Hotărâre 6 a CNSSU era deja prevăzută modalitatea prin care cursurile în preuniversitar și universitar.
În urma analizei situației și a evoluției vom stabili până când vom ține cursurile închise. Preocuparea este pentru sănătatea copiilor și a prevenirii îmbolnăvirii. Consider oportun să păstrăm cursurile suspendate.
Pentru perioada suspendării cursurilor am identificat mai multe soluții:
Încurajăm realizarea de cursuri suport pentru elevi. Am recomandat cadrelor didadctice să acceseze suitele educaționale gratuite oferite de Google și Microsoft. Cadrele didactice vor fi sprijinite de Casele Corpului Didactic și de experții ministerului în e-learning din proiectul CRED.
Suplimentar pentru elevii claselor a 8-a și a 12-a în parteneriat cu TVR realizăm cursuri pentru pregătirea acestor elevi pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat”, a declarat Monica Anisie, la Realitatea Plus.
În prezent, cursurile sunt suspendate din data de 11 martie până pe 22 martie în învățământul preuniversitar și până pe 31 martie în învățământul universitar, însă, ministrul Educației a declarat sâmbătă seara pentru Edupedu.ro că măsura suspendării cursurilor în școli și facultăți va fi prelungită.
Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 65137 additional Information to that Topic: mainnews.ro/suspendarea-cursurilor-in-scoli-si-facultati-va-continua-anisie-incurajam-realizarea-de-cursuri-suport-pentru-elevi/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/suspendarea-cursurilor-in-scoli-si-facultati-va-continua-anisie-incurajam-realizarea-de-cursuri-suport-pentru-elevi/ […]