Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SURSE Scandal și tensiuni în PNL, după alegeri. Șefii organizațiilor din Hunedoara și Bacău au demisionat, acuzații grave în Slatina

By Robert Madaianu , in Politic Stirile zilei , at 30 septembrie 2020 Etichete: , ,

Lucian Heiuș, președintele PNL Hunedoara, a demisionat din funcție, au declarat surse politice pentru Main News. Un pas în spate a făcut și Ionel Palăr, de la Bacău. Demisiile celor doi vin după ce, la Timișoara, Nicolae Robu s-a retras din fruntea organizației de partid la scurt timp după ce a fost învins în cursa pentru primărie. În total, în peste cinci organizații ale PNL din teritoriu au avut loc demisii după pierderea alegerilor, deși, la nivel național, partidul a înregistrat rezultate foarte bune.

În Hunedoara, PSD a obținut peste 40% la Consiliul Județean, în vreme ce alianța din care a făcut parte și PNL a luat sub 20% din voturi, potrivit datelor de până acum.

Scandal cu acuzații grave în Olt

Mario De Mezzo, membru PNL, îl acuză pe șeful PNL Olt că nu s-a implicat suficient în campania locală și îi cere demisia.

Liviu Voiculescu, presedintele PNL Olt, trebuie sa plece. Prin demisie sau prin demitere, nu conteaza, cert este ca trebuie sa plece. Iata de ce:

– In decembrie, Liviu Voiculescu a spus in mai multe sedinte de Birou Politic Municipal ca are 28% in sodajul efectuat de Bucuresti. In septembrie a obtinut 27% la alegerile locale.

Sa ai 28%, sa muncesti noua luni de zile cu o organizatie intreaga, investind resurse de timp, de bani, de energie, oameni, doar ca sa ajungi la 27%, adica sa SCAZI este cu adevarat o „performanta” politica. Demisia!

– In Slatina, sunt 48 de sectii de votare. Liviu Voiculescu nu a castigat absolut in niciuna dintre aceste sectii de votare. In absolut niciuna. Nici macar in sectia de votare unde a copilarit si unde in mod normal ar trebui sa il cunoasca toata lumea, nici macar in sectia unde locuieste acum…nicaieri. Sa fie 48 de sectii de votare si sa nu castigi niciuna este cu adevarat o „performanta” politica. Demisia!

-(…) Nu spun ca eu as fi castigat alegerile, nici nu conteaza. Dar spun ca in momentul in care ti-ai asumat castigarea alegerilor si ai avut cel mai rasunator esec in 30 de ani, pe cel mai mare val politic pe care PNL il are de 30 de ani, pentru acest esec si inabilitate politica, se impune demisia sau demiterea. Nu am sa spun ca am fost dat afara din sediu si ajutorul meu a fost refuzat – dupa SINGURA campanie PNL castigata in Slatina in 30 de ani, aceea condusa de mine. (…) Din ce aud, este un loc liber de administrator de comuna la Cungrea. Ii urez succes”, a scris De Mezzo, pe Facebook.

Mario De Mezzo și-a anunțat, inițial, candidatura pentru Primăria Slatina. În cele din urmă, însă, nu a intrat în cursă.

Robu, demisie rapidă

La Timișoara, Nicolae Robu s-a retras de la șefia organizației locale după ce a pierdut categoric alegerile în fața lui Dominic Fritz.

Am pierdut, este voința timișorenilor, diferența este mare. Comparând numărul de voturi, diferența este surprinzător de mare, nu o pot spune în procente. Am considerat că va fi un scor strâns și am fost optimis până în ultimul moment dar diferența este mare ceea ce înseamnă că așteptările timișorenilor sunt altele. Dezvoltarea în forță nu a dat satisfacție. Vă spun sincer că dacă ar fi fost să aleg dacă aș pierde la o diferență mică sau una mare, aș fi ales să pierd la o diferență mare. Nu am nicio suferință. Înseamnă că nu mă pliez pe ceea ce vor timișorenii pentru următorii patru ani. Asta e viața, fără regrete! Recunosc, nu pot fi ipocrit, mi-ar fi plăcut ca obiectivele pentru care am luptat atât – noul stadion, Sala Polivalentă, Pasajul Solventul – să fie asociate cu al treilea mandat al meu. N-a fost să fie. Eu sunt fericit cu ceea ce am realizat până la vârsta mea – atât în cariera mea academică, cât și în cea de primar”, a spus Nicolae Robu, pentru tion.ro.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW