Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SURSE: Mai multe paciente de la Maternitatea Odobescu din Timișoara, infectate cu Covid-19

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 4 aprilie 2020 Etichete: ,

După ce la sfârșitul lunii martie mai multe cadre medicale ale Maternității Odobescu din Timișoara au fost confirmate cu virusul Covid-19, sâmbătă au fost testate pozitiv mai multe paciente ale unității sanitare, potrivit unor surse medicale.

Situația este cu atât mai grav încât în maternitate se află și bebeluși născuți prematur, au mai transmis sursele mainnews.ro.

După ce la finalul lunii martie cinci asistente din cadrul Maternității Odobescu au fost diagnosticate cu Covid-19, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora spitalul a intrat în carantină, pe 31 martie. A doua zi, pe 1 aprilie, după o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de la Prefectura Timiș, s-a decis deschiderea maternității, după dezinfecție.

Ulterior, șefa DSP Timiș, Mariana Rădulescu, a transmis că respectiva carantină a fost declarată ilegal de către managerul Spitalului Municipal Timișoara, Olimpia Oprea, cu suportul prefectului de Timiș, Liliana Oneț, fără a exista o hotărâre în acest sens al CJSU. De asemenea, Rădulescu a acuzat-o pe Oprea că a provocat haos și că testarea cadrelor medicale s-a făcut fără respectarea procedurilor, dar și că paciente și copiii nu au fost testate.

De asemenea, șefa DSP Timiș acuză faptul că se anunță redeschiderea maternității în condițiile în care nu este finalizată ancheta epidemiologică. Maria Rădulescu acuză faptul că acum ”din rațiuni strict politice si in goana după capital electoral” se încearcă scoaterea castanelor din foc folosindu-se DSP, deși instituția a aflat din presă de decizia închiderii maternității Odobescu, aflată în subordinea Primăriei Timișoara. Mesajul vine la câteva ore după ce ministrul Sănătății a fost în vizită la Timișoara.

„În primul rând, pentru că DSP Timiș nu a cerut/nu a propus acest lucru și nici nu ar fi avut cum sa procedeze in această direcție, enunțata de către Prefectura Timiș, din doua motive mari și late. În primul rând, așa cum am afirmat, deja, nu DSP Timiș a decis carantinarea Maternității Odobescu deci, logic, nu avea cum să fie de acord cu ridicarea acesteia. Altfel spus, nu am fi putut ridica un embargou pe care nu noi l-am instaurat! În al doilea rând, deciziile de carantinare se iau prin ordin/hotărâre de prefect, ca urmare a unui vot in Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, decizie care nu există și ordin de prefect care nu există. Și nici nu ar fi avut cum să existe o asemenea hotărâre, atâta timp cât, la vremea anunțului de închidere a Maternității Odobescu, DSP Timiș nu făcuse nici măcar o anchetă epidemiologică, iar subiectul carantinării Maternității Odobescu nu a fost discutat, nici măcar la nivel de analiză, in ședința de ieri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Timiș! La fel ca și ISU, DSP Timiș a aflat din presă!”, spune Mariana Rădulescu.

Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • Das Zet Casino ist ein Online-Casino, das bei vielen Spielern aufgrund seines umfangreichen Angebots und seiner benutzerfreundlichen OberflГ¤che beliebt ist. In diesem Artikel werfen wir einen genauen Blick auf die Bewertung des Zet Casinos.

    Das Zet Casino bietet eine groГџe Auswahl an Spielen von renommierten Anbietern wie NetEnt, Microgaming, Play’n GO und vielen mehr. Von Spielautomaten Гјber Tischspiele bis hin zu Live-Casino-Spielen ist fГјr jeden Geschmack etwas dabei. Die Spiele sind gut gestaltet und bieten ein unterhaltsames Spielerlebnis.

    Ein weiterer Pluspunkt des Zet Casinos ist der großzügige Willkommensbonus für neue Spieler. Mit einem hohen Einzahlungsbonus und Freispielen können Sie Ihr Spielerlebnis beim Zet Casino sofort verbessern. Darüber hinaus bietet das Casino regelmäßige Aktionen und Boni für bestehende Spieler an.

    Die Sicherheit und Fairness des Zet Casinos stehen an erster Stelle. Das Casino verfügt über eine Lizenz der Malta Gaming Authority, einer der angesehensten Glücksspielbehörden der Welt. Zudem verwendet das Casino moderne Verschlüsselungstechnologien, um sicherzustellen, dass Ihre persönlichen Daten geschützt sind.

    Der Kundendienst des Zet Casinos ist rund um die Uhr erreichbar und steht Ihnen bei Fragen oder Problemen zur VerfГјgung. Das Support-Team ist freundlich und kompetent und wird Ihnen schnell und effizient helfen.

    Insgesamt hinterlässt das Zet Casino einen positiven Eindruck. Mit seinem umfangreichen Spielangebot, großzügigen Boni und einem hervorragenden Kundenservice ist das Zet Casino eine gute Wahl für alle, die gerne online spielen. Probieren Sie es aus und überzeugen Sie sich selbst von der Qualität des Zet Casinos.
    https://zetcasino.one/

  • … [Trackback]

    […] There you will find 43147 additional Information on that Topic: mainnews.ro/surse-mai-multe-paciente-de-la-maternitatea-odobescu-din-timisoara-infectate-cu-covid-19/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW