Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SURSE Întâlnire între liderii PSD și PNL în vederea susținerii guvernului Ciucă

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 octombrie 2021

Liderii Partidului Social Democrat și cei ai Partidului Național Liberal s-au întâlnit duminică, 24 octombrie, la Vila Lac din București, pentru a negocia susținerea în Parlament a guvernului condus de Nicolae Ciucă, au precizat surse politice pentru Mainnews.ro.

La discuții nu participă prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă, aflat la Guvern, pentru a pune la punct ultimele detalii ale înțelegerii cu UDMR.

O întrevedere între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, programată pentru sâmbătă, nu a mai avut loc, însă cei doi au discutat la telefon. Președintele PSD i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor și a deceselor cauzate de COVID-19.

Nicolae Ciucă, desemnat să formeze guvernul

Președintele Klaus Iohannis a renunțat să-l mai propună pe Florin Cîțu pentru funcția de prim-ministru așa cum îi promisese inițial, în condițiile în care șansele acestuia să treacă de votul Parlamentului erau minime, și a revenit la vechiul său apropiat, Nicolae Ciucă. Cu toate că la nivel declarativ social-democrații încearcă să fie evazivi, multiple surse liberale dau ca cert un acord cu PSD în privința învestirii generalului în rezervă.

CITEȘTE ȘI: Cine este Nicolae Ciucă, prim-ministrul desemnat de Klaus Iohannis

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *