Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


SURSE Gheorghe Dincă, audiat la DIICOT

By Daniela Eremia , in Justitie Stirile zilei , at 9 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Suspectul în cazul crimelor din Caracal, Gheorghe Dincă, a ajuns la sediul DIICOT. Potrivit unor surse, el va fi audiat, în contextul în care nu mai recunoaște uciderea Luizei Melencu.

Cazul Caracal

Organele judiciare au fost sesizate pentru prima dată pe 15 aprilie cu privire la faptul că a dispărut Luiza Melencu. Pe 19 aprilie s-a întocmit dosar penal in rem pentru lipsire de libertate.

În luna iulie, autoritățile au fost sesizate de mama Alexandrei Măceșanu anunțând că fiica sa a dispărut. Fata a sunat de trei ori la poliție, însă a fost ignorată.

Acuzat este Gheorghe Dincă, un bărbat de 57 de ani din Caracal, care a mărturisit că le-a omorât pe cele două adolescente după ce le-a luat la ocazie.

Presupusele fapte ale lui Gheorghe Dincă au cutremurat România. În urma acestei tragedii, șeful Poliției Române de la acea vreme, Ioan Buda, a fost demis pentru modul în care a gestionat acest caz.

De asemenea, a fost demis și prefectul județului Olt, Petre-Silviu Neacșu.

Totodată, deși era pus la conducere doar de câteva zile, ministrul de Interne, Nicolae Moga, și-a anunțat demisia.

Chiar și procurorul-șef interimar al DIICOT și-a pierdut funcția în urma tragediei din Caracal, după ce, președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia.

Sursă foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Comentarii


  • Wow, incredible weblog structure! How long have you been running a blog for?
    you made blogging glance easy. The entire glance of your website is magnificent, as well as the content!

    You can see similar here e-commerce

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com