Friday, July 1, 2022
Jurnalism corect


SURSE Florin Cîțu, Dan Barna și Cristian Ghinea, întâlnire la Guvern pe tema PNRR

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 27 aprilie 2021

Prim-ministrul Florin Cîțu, vicepremierul Dan Barna și ministrul Proiectelor Europene Cristian Ghinea vor avea, marți, o întâlnire la Palatul Victoria pe marginea Proiectului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unor surse Main News.

Întâlnirea va avea loc după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), convocată de președintele Klaus Iohannis pe fondul tensiunilor de la granița de Est a Ucrainei.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Președintele României va convoca CSAT pe tema tensiunilor Rusia-Ucraina: Suntem extrem de îngrijorați. Îi asigur pe români că suntem pe fază. Noi dăm informații altora

Ministrul Proiectelor Europene a anunțat luni că PNRR va fi trimis Comisiei Europene pe 31 mai, deși data recomandată inițial era de 30 aprilie.

„Comisia Europeană are genul ăsta de dialog cu toate statele membre. Vom avea mai multe state care vor trimite după 30 aprilie, decât înainte. Bulgaria, Olanda, Finalnda, Polonia au anunțat că vor trimite după 30 aprilie. În discuția cu președintele, prim-ministrul, Ludovic Orban și cei doi vicepremieri, am decis că vom merge pe calendarul de depunere pe 31 mai pentru PNRR”, a declarat Cristian Ghinea, luni, după ședința de la Palatul Cotroceni pe tema PNRR.

Florin Cîțu susține că PNRR are o „supracontractare”, în condițiile în care proiectele prezentate în fața Comisiei Europene însumează 40 de miliarde de euro, iar suma ce poate fi accesată de România este de 29,2 miliarde de euro.

A fost decizia coaliţiei de a merge cu o sumă mai mare şi acum negociem. Încă nu avem o formă finală. Vom vedea care vor fi proiectele în forma finală. În acest moment negociem cu Comisia Europeană şi vom susţine priorităţile de dezvoltare pentru România bineînţeles în condiţiile pe care le doreşte Comisia Europeană”, a afirmat luni Florin Cîțu.

Planul Național de Redresare și Reziliență

Din alocarea totală pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) la nivelul UE, România poate beneficia de 29,2 miliarde de euro – 13,2 miliarde de euro sub formă de granturi și 16 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Regula stabilită prin propunerea de regulament (aflată încă în negociere la nivel european) este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026.

Statele membre UE pot transmite oficial către Comisia Europeană Planul lor Național de Redresare și Reziliență (PNRR) până la 30 aprilie 2021, în vederea emiterii de către Comisie a deciziei de aprobare. Până la această dată finală, statele sunt invitate să transmită Comisiei proiecte intermediare.

Planul Național de Redresare și Reziliență

Propuneri pe componente:

– 4,4 miliarde de euro pentru educație

– 3,4 miliarde de euro pentru sănătate

– 9,5 miliarde de euro pentru transport (4,5 miliarde de euro – autostrăzi, 5 miliarde de euro – transport feroviar și mobilitate urbană)

– 6,8 miliarde de euro pentru mediu

– 4 miliarde de euro – fondul pentru localități

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW