Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SURSE Constantin Mitulețu-Buică, șef al AEP, pus sub acuzare de procurori pentru abuz în servicu

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 25 martie 2021

Constantin Mitulețu-Buică, șef al Autorității Electorale Permanente, a fost pus sub acuzare de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 pentru abuz în serviciu, după ce după ce în 2019 a destituit doi directori ai instituției, au confirmat surse pentru Mainnews.ro.

Potrivit acelorași surse, Mitulețu-Buică este acuzat de anchetatori că a blocat mai multe posturi din cadrul AEP și nu a organizat concursuri pentru ocuparea lor.

Liberalii îl acuzau că a demis directorii pe criterii politice

Într-un comunicat transmis pe 31 iulie 2019, reprezentanții PNL îl acuzau pe șeful AEP că a dat concediat directori din instituție pe criterii politice.

„Somăm preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, să oprească urgent acţiunea de PSD-izare a instituţiei, pe care a început-o în ultima vreme. Este strigător la cer faptul că directori din cadrul AEP sunt demişi pe bandă rulantă doar pentru că nu au simpatii politice faţă de PSD, având un comportament apolitic, aşa cum este firesc şi cum, de altfel, le impune legea. În locul acestora sunt aduse persoane fidele politic şefului instituţiei şi promovate, ulterior, pe funcţii de conducere”, se arăta într-un comunicat al PNL.

Constantin Mitulețu-Buică a fost desemnat de PSD în funcția de șef al AEP, după retragerea din cursă a lui Mircea Drăghici, trezorierul partidului.

Informația a fost difuzată inițial de G4 Media și confirmată de Mainnews.ro.

CITEȘTE ȘI: Constantin Mitulețu-Buică, șef al AEP, și Cătălin Ioniță, fost șef DGA, rămân fără titlul de doctor. CNATDCU a stabilit că au plagiat

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *