Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


SUA au anunțat că au primit răspuns scris de la Rusia la propunerile trimise / Moscova neagă

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 1 februarie 2022

Statele Unite au anunțat că au primit un răspuns scris din partea Rusiei după ce NATO a trimis răspunsul în scris la cererile de securitate ale Moscovei, dar acum înalți oficiali ruși neagă acest lucru.

NATO a trimis răspunsul în scris la cererile de securitate ale Moscovei săptămâna trecută, iar luni mai mulți oficiali americani au precizat că au primit deja replica de la Moscova.

„Putem confirma că am primit un răspuns scris din partea Rusiei”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, care nu a dorit să dea informaţii despre conţinutul documentului.

„Credem că nu ar fi productiv să negociem în public, aşa că vom lăsa Rusia să vorbească despre răspunsul său, dacă doresc acest lucru”, a adăugat acesta, potrivit CNN.

În schimb, marți, 1 februarie, ministrul adjunct de externe, Alexander Grushko, a declarat pentru agenția de știri de stat rusă RIA Novosti că acest lucru „nu este adevărat”.

De asemenea, agenția a citat un diplomat de rang înalt din cadrul Ministerului rus de Externe care a declarat că ministrul de externe Serghei Lavrov a trimis un mesaj colegilor săi occidentali, inclusiv secretarului de stat american Antony Blinken, despre „principiul indivizibilității securității”, dar nu a fost un răspuns la propunerile Washingtonului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți reporterilor că a existat o „confuzie” și a precizat că răspunsul Rusiei la propunerile SUA este încă în lucru. Ceea ce a fost transmis oficialilor occidentali „au fost alte considerații, pe o problemă oarecum diferită”, a spus Peskov.

Foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *