Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Stoltenberg susține că NATO are „semnale” că Beijingul ia în calcul să livreze armament Federației Ruse

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 23 februarie 2023 Etichete: , , , , ,

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis joi, 23 februarie, că Alianța a primit „semnale” potrivit cărora China ar lua în considerare să trimită arme Federației Ruse și a lansat un avertisment în acest sens Beijingului, relatează Reuters.

Nu am văzut livrări de ajutor letal din China către Rusia, dar am văzut semnale că ei (n.r. oficialii chinezi) iau acest lucru în calcul și că ar fi început să planifice eventuale livrări”, a declarat Stoltenberg într-un interviu acordat Reuters.

Jens Stoltenberg a subliniat că Beijingul nu ar trebui să susțină războiul ilegal declanșat de Federația Rusă în Ucraina și avertizat oficialii chinezi să nu trimită armament Moscovei.

Principiul de bază al Cartei ONU este respectarea integrității altor națiuni și a nu invada altă țară cu sute de mii de trupe. Desigur, China nu ar trebui să ia parte la așa ceva”, a adăugat liderul NATO.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a informat la finalul săptămânii trecute că Federația Rusă ar putea primi ajutor militar din partea Chinei și l-a avertizat pe Wang Yi în timpul Conferinței de Securitate de la Munchen că, dacă se va întâmpla acest lucru, vor exista consecințe.

SUA nu sunt într-o poziție în care să facă cereri Chinei (…) Parteneriatul cuprinzător al Chinei cu Rusia se bazează pe nealiniere, non-confruntare și ne-atragerea unor terțe părți, iar acest lucru ține de suveranitatea a două state independente (…) Nu vom accepta niciodată ca SUA să arate cu degetul relațiile sino-chineze”, a fost reacția purtătorului de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, transmisă la începutul săptămânii.

China a anunțat că va publica un plan pentru a obține un acord politic de încetare a războiului din Ucraina, plan ce este așteptat să fie dat publicității vineri, în ziua în care se împlinește un an de la debutul invaziei ruse în Ucraina.

Sursă foto: NATO

Comentarii