Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Contracte încheiate pentru încă 67 km din Autostrada Moldova

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 12 ianuarie 2023 Etichete: , , ,

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a încheiat joi, 12 ianuarie, cu grupul de firme UMB, patronat de Dorinel Umbrărescu, contractele pentru execuția lucrărilor la tronsonul 2 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat și tronsonul 3 Râmnicu Sărat-Mândrești Munteni ale Autostrăzii A7 Buzău – Focșani. Valoarea totală a celor două înțelegeri este de 2,77 miliarde lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin PNRR. 

Inițial, pe 19 septembrie, constructorul UMB a fost desemnat câștigătorul licitației pentru execuția lucrărilor la cele două tronsoane, însă decizia a fost contestată de către firma Tekfen, iar instanța a obligat CNAIR să reevalueze ofertele.

Tronsonul 2, în lungime de 30,8 km, include construcția a 12 poduri printre care se numără podul peste râul Râmnic și peste DN22, având lungimea de 791 metri.

Tronsonul 3, cu o lungime de 36,1 km, presupune construcția a 18 poduri și a unui pasaj, printre care se numără Podul peste DJ 205R și peste râul Râmna, având lungimea de 380 metri.

Durata de execuție 2 ani și două luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

UMB va efectua lucrările și pe celelalte două tronsoane ale Autostrăzii Buzău – Focșani, 1 Buzău – Vadu Pașii, în lungime de 4,6 km, respectiv 4 Mândrești Munteni – Focșani, în lungime de 10,9 km. Contractele au fost încheiate la începutul lunii septembrie, termenele fiind de 1 an și 8 luni.

Autostrada Moldova

În acest moment toate cele 13 loturi finanțate prin PNRR ale Autostrăzii Moldova, cu o lungime totală de 320 km, au constructori desemnați, pentru șapte dintre acestea fiind semnate contractele, iar pe patru au început lucrările. Grupul UMB și-a adjudecat toate cele 10 loturi între Buzău și Pașcani, însă a fost contestat de trei dintre ele de o firmă din județul Neamț.

Proiectul ar trebui continuat cu alte alți 117 km de drum de mare viteză, anume tronsoanele Pașcani – Suceava și Suceava – Siret, acestea fiind în faza de proiectare.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii