Stelian Ion, întâlnire cu ambasadorul Olandei în România / Care au fost principalele teme abordate în cadrul discuțiilor
Stelian Ion s-a întâlnit, luni, cu ambasadorul Olandei în România, Roelof Van Ees. Cooperarea bilaterală în domeniul Justiției, noul Mecanism privind Statul de Drept, managementul strategic al sistemului judiciar și criminalitate privind mediul au fost printre principalele teme abordate de cei doi oficiali în cadrul discuțiilor.
„Consolidarea statului de drept la nivelul Uniunii Europene este o responsabilitate colectivă a noastră. Progresele înregistrate la nivel naţional produc valoare adăugată la nivelul întregii Uniuni. În acest context, sprijinul reciproc este foarte important”, a declarat Ambasadorul van Ees, citat în comunicatul transmis de Ministerul Justiției (MJ).
Ambasadorul Olandei în România a fost interesat de procesul de modificare a legilor justiţiei, a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, precum şi de calendarul care va fi urmat de Guvern, în timp ce Stelian Ion a prezentat stadiul proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ, precum şi calendarul de finalizare a legilor justiţiei şi a proiectelor de lege privind modificarea Codului penal şi a Codului de Procedură Penală, potrivit MJ.
În plus, proiectele legilor justiției vor fi transmise, spre aviz, către Comisia de la Veneția și GRECO.
„Discuţiile directe pe teme de interes pentru MCV şi Mecanismul Statului de Drept sunt foarte utile pentru noi. Să fiţi convinşi că veţi avea în mine un partener de discuţii deschis şi sincer. Modificarea legilor justiţiei generează dialog între instituţiile din sistemul judiciar, pe de o parte, şi între acestea şi magistraţi, pe de altă parte, pentru a discuta şi identifica soluţiile legislative care să ducă la consolidarea independenţei şi eficienţei justiţiei din România”, a afirmat Stelian Ion.
Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-intalnire-cu-ambasadorul-olandei-in-romania-care-au-fost-principalele-teme-abordate-in-cadrul-discutiilor/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-intalnire-cu-ambasadorul-olandei-in-romania-care-au-fost-principalele-teme-abordate-in-cadrul-discutiilor/ […]