Stelian Ion, despre Florin Cîțu: Nu îi aparțin toate deciziile. Stă pe telefon să se consulte
Stelian Ion l-a acuzat luni, 6 septembrie, pe Florin Cîțu, că ar aștepta indicații de la alți oameni când vine vorba de deciziile importante pe care trebuie să le ia în calitate de prim-ministru, fără a nominaliza persoanele cu care premierul se consultă.
„Din punctul meu de vedere, Florin Cîțu este un pseudo-lider, un conducător foarte slab, problema celor din PNL ce conducător își aleg, dar când vorbim de Guvern, e clar că nu îi aparțin toate deciziile și stă pe telefon să se consulte”, a declarat Stelian Ion, luni, 6 septembrie, la Digi24.
Stelian Ion a fost întrebat, ulterior, dacă l-a văzut pe premier să dea telefoane în timpul ședințelor de Guvern pentru a se consulta pe marginea deciziilor ce trebuie luate.
„Da, l-am văzut cum în momente cheie se retrage, dă telefoane și așteaptă lumină din altă parte. Un lider puternic nu are nevoie(n.r. de consultări)”, a răspuns fostul ministru.
Fostul ministru al Justiției a dat ca exemplu un astfel de moment care s-ar fi petrecut în ședința de Guvern de miercurea trecută, 1 septembrie, când s-a încercat pentru prima dată adoptarea Ordonanței de Urgență pentru proiectul „Anghel Saligny”.
„Eu v-am spus maniera de lucru la modul general, pentru că am fost acolo timp de 8 luni de zile. Dacă la început am avut toată încrederea și au fost momente când a existat deschiderea asta, pe parcurs am văzut că nu respectă angajamentele, mi-a fost tot mai clar că nu e un partener pe care se poate conta”, a adăugat Ion.
În plus, Stelian Ion a făcut referire și la explicațiile lui Florin Cîțu, referitoare la remanierea fostului ministru al Justiției, precizând că prim-ministrul a luat decizia după o consultare cu Klaus Iohannis și că miza revocării ar fi amânarea concursurilor pentru funcția de procuror-șef în cadrul unor parchete.
Context
Stelian Ion a fost revocat pe 1 septembrie de către premierul Florin Cîțu, după ce a fost acuzat că ar fi blocat avizarea programului „Anghel Saligny”, cunoscut drept PNDL 3, adoptat ulterior în ședința de vineri, 3 septembrie.
Stelian Ion a mai declarat că revocarea ar fi fost cerută de președintele Klaus Iohannis, iar miza ar fi fost amânarea concursurilor pentru șefia marilor parchete.
Vineri, la o zi după ce Lucian Bode a preluat interimatul la Justiție, ministerul a anunțat suspendarea acestor concursuri.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-despre-florin-citu-nu-ii-apartin-toate-deciziile-sta-pe-telefon-sa-se-consulte/ […]