Stelian Ion: Declararea stării de alertă prin care se restrâng drepturi fundamentale este cras neconstituțională, e o bătaie de joc
Stelian Ion, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, susține că metoda Guvernului de a institui starea de alertă este „cras neconstituțională”, pentru că nu a fost făcută prin lege, așa cum cere CCR, ci prin hotărâre a Consiliului Național pentru Situații de Urgență.
Stelian Ion susține că președintele Iohannis putea prelungi starea de urgență cu câte trei zile, până când ar fi intrat în vigoare legea votată în Parlament.
„Începând de azi, Guvernul României a decretat starea de demență.
Să ai mijloace legale, constituționale, pentru a gestiona criza – Președintele mai putea prelungi starea de urgență cu încă 3 zile, până intra în vigoare legea pe care am votat-o ieri în Parlament – dar să te ștergi pe picioare cu Legea Fundamentală care impune ca restrângerea drepturilor fundamentale să fie făcută doar prin lege, asta înseamnă să fii într-adevăr arogant, incompetent și iresponsabil!
Primesc zeci de telefoane, nenumărate mesaje, pentru că lumea nu mai înțelege nimic din ce face Guvernul. Nu înțeleg nu pentru că ar fi proști, ci pentru că suntem aruncați în haos și pentru că niște indivizi se joacă de-a puterea și își bat joc de viețile noastre.
Declararea stării de alertă prin care se restrâng drepturi fundamentale este cras neconstituțională, e o bătaie de joc”, a scris el pe Facebook.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-declararea-starii-de-alerta-prin-care-se-restrang-drepturi-fundamentale-este-cras-neconstitutionala-e-o-bataie-de-joc/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-declararea-starii-de-alerta-prin-care-se-restrang-drepturi-fundamentale-este-cras-neconstitutionala-e-o-bataie-de-joc/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-declararea-starii-de-alerta-prin-care-se-restrang-drepturi-fundamentale-este-cras-neconstitutionala-e-o-bataie-de-joc/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 28105 more Information to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-declararea-starii-de-alerta-prin-care-se-restrang-drepturi-fundamentale-este-cras-neconstitutionala-e-o-bataie-de-joc/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-declararea-starii-de-alerta-prin-care-se-restrang-drepturi-fundamentale-este-cras-neconstitutionala-e-o-bataie-de-joc/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 20267 additional Information to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-declararea-starii-de-alerta-prin-care-se-restrang-drepturi-fundamentale-este-cras-neconstitutionala-e-o-bataie-de-joc/ […]